Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost înregistrată ieri la Senat pentru dezbatere şi urmează să fie discutată de senatori. Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie să treacă de ambele Camere ale Parlamentului şi de şeful statului, iar apoi să fie publicat în Monitorul Oficial.
Concret, proiectul de act normativ prevede că, „în cazul medicamentelor homeopate, la începutul rezumatului caracteristicilor produsului, se va menţiona, vizibil şi uşor de citit (...) următoarea atenţionare: ACEST PRODUS NU ARE EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂŢII”. În plus, va fi interzisă inserarea unui text cu o dimensiune mai mare decât cea a avertismentului, cu excepţia denumirii medicamentului.
Obligația de a înscrie avertismentul pe medicamentele homeopate va reveni companiilor care sunt autorizate să le pună pe piață.
În expunerea de motive a propunerii legislative, iniţiatorul a explicat că homeopatia „are la bază o filosofie medicală preştiinţifică, chiar mistică”, iar „aşa-zisele medicamente homeopate nu au nicio eficienţă terapeutică pentru nicio afecţiune umană”.
De asemenea, iniţiatorul a mai susţinut că orice efect favorabil al medicamentelor homeopate se datorează efectului placebo şi că „nu există nicio dovadă că aceste produse ar avea vreun efect benefic, în schimb există dovezi că pot avea efecte dăunătoare, inclusiv prin întârzierea administrării terapiei convenţionale pentru boala respectivă”.
Atenţie! Proiectul legislativ NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de preşedinte şi, ulterior, publicat în Monitorul Oficial.