Ordinul ANAF nr. 1.701/2018 pentru aprobarea Procedurii de stabilire și de regularizare a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, precum și a formularului 631 „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale” a fost publicat azi în Monitorul Oficial și deja se aplică de la apariție.
Documentul prevede un set precis de reguli în funcție de care autoritățile fiscale vor stabili și regulariza CAS și CASS pentru veniturile obținute de persoanele fizice în anul 2017. Concret, este vorba de persoanele fizice care au obținut venituri independente, din drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, chirii, investiții sau alte surse.
Procedura detaliată pentru stabilirea și regularizarea CAS și CASS pentru anul 2017 poate fi găsită în documentul de aici.
Practic, ANAF va emite ultimele decizii de impunere având la bază informațiile declarate de contribuabili prin formularele 200, 220 și declarația unică. Asta pentru că s-a decis trecerea de la impunerea de către Fisc la autoimpunere.
Declarația unică a înlocuit șapte formulare fiscale folosite până de curând: 200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605. Aceasta este folosită pentru stabilirea taxelor pentru veniturile independente, din investiții, din chirii, din pariuri sau din activități agricole. Află de aici mai multe informații despre declarația unică.
Comentarii articol (0)