Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, al cărei proiect a fost pus în dezbatere de către MAI, adoptat de către Executiv și oficializat recent, prevede o serie de modificări aduse statutului și activității polițiștilor. OUG nr. 53/2018 a intrat în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 549 din 2 iulie 2018.
Actul normativ propune, pe lângă o serie de alte modificări legate de statutul polițiștilor, o modificare privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei ce doresc o carieră în poliție. Astfel, cei interesați să devină polițiști vor trebui să îndeplinească două noi condiții, pe lângă cele deja existente. În trecut, singurele condițiile pe care le aveau de îndeplinit cei ce doreau să se angajeze în poliție erau următoarele: să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic, să nu aibă antecedente penale și să aibă un comportament corespunzător profesiei de polițist.
Așadar, pe lângă condițiile din trecut, candidații la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de polițiști au acum o nouă condiție de îndeplinit, și anume să nu aibă tatuaje sau elemente ornamentale (aplicate, inserate sau implantate pe/în corp) neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. Respectarea condiției se va constata cu ocazia vizitei medicale.
Suplimentar, cei ce doresc să ocupe o funcție în poliție trebuie să se asigure că prin încadrarea directă sau reîncadrare nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deținute în rezervă.
Potrivit ordonanței de urgență, recrutarea și selecționarea “candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ proprii se realizează potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne”. Spre sfârșitul anului trecut a intrat în vigoare Ordinul MAI nr. 144/2017, care stabilește criteriile pentru evaluarea aptitudinilor fizice ale candidaților la admiterea în instituțiile de învățământ ale MAI și care elimina criteriul de înălțime minimă și interdicția de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentație.
În aceste condiții, criteriile pentru admiterea în școlile MAI și cele pentru angajarea în poliție sunt diferite. Concret, pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale MAI nu se aplică interdicția de a avea tatuaje, în schimb, pentru angajarea în poliție, această interdicția se aplică.
Comentarii articol (2)