Ajutorul disponibil prin intermediul acestui nou program de finanțare se acordă sub formă de împrumuturi, la un nivel mai scăzut al ratei dobânzii, conform unui ordin publicat în Monitorul Oficial nr. 433 din data de 22 mai 2018.
Sprijinul financiar va fi gestionat de către intermediari financiari, instituții ce vor acorda împrumuturi întreprinderilor eligibile, dar fără ca valoarea totală a ajutoarelor de minimis de care beneficiază o singură întreprindere să depășească 200.000 de euro pentru o perioadă de trei ani de zile consecutivi.
Bugetul acoperă finanțarea până în 2020
Schema de finanțare se aplică de la data publicării sale în Monitorul Oficial, respectiv 22 mai 2018 și până la finalul anului 2020, bugetul total alocat fiind de peste 15 milioane de euro, în sume anuale egale.
Banii vor fi administrați de către Fondul European de Investiții și vor fi alocați către întreprinderi prin intermediul unor intermediari financiari ce vor fi selectați în perioada următoare, prin intermediul unui apel pentru expresii de intenție.
Intermediarii financiari vor avea următoarele atribuții:
- verifică eligibilitatea întreprinderilor care solicită finanțare;
- verifică îndeplinirea condițiilor privind ajutoarele de minimis încasate de către întreprinderi;
- asigură recuperarea ajutoarelor de minimis, în cazul în care întreprinderile furnizează date sau informații incorecte.
Totodată, întreprinderile trebuie să îndeplinească cel puțin unul dintre următoarele criterii de eligibilitate:
- beneficiarul sau unul dintre asociații sau acționarii acestuia se află în proces de a înregistra cel puțin un drept tehnologic (brevet de invenție, desen industrial, drept de autor asupra unui program informatic, etc), iar suportul financiar este direcționat spre acțiuni menite să susțină implementarea acestui drept tehnologic;
- beneficiarul sau unul dintre asociații sau acționarii acestuia a primit din partea unei instituții naționale sau europene, cu relevanță în domeniu, un premiu de cercetare, dezvoltare sau inovare;
- beneficiarul este o întreprindere inovativă ce poate produce într-o perioadă de timp previzibilă produse sau servicii noi sau substanțial îmbunătățite;
- beneficiarul este o întreprindere inovativă, iar cel puțin 10% din costurile sale de funcționare reprezintă cheltuieli de cercetare sau dezvoltare;
- beneficiarul intenționează să utilizeze finanțarea în scopul inovării.
Conform prevederilor acestei scheme de minimis, sunt eligibile o serie largă de activități, conform clasificării CAEN, din domenii precum:
- industria alimentară;
- industria textilă;
- fabricarea de mobilă;
- comerț online;
- tehnologia informației;
- cercetare și dezvoltare;
- activități de arhitectură și inginerie.
Cheltuielile eligibile sprijinite prin intermediul acestui program
Prin intermediul acestei scheme de finanțare, întreprinderile eligible pot solicita sprijinirea unor cheltuieli privind implementarea proiectului de investiții.
Cele mai importante cheltuieli eligibile sunt, conform schemei de minimis, următoarele:
- cheltuieli de personal cu cercetătorii sau personalul auxiliar angajat în proiect;
- achiziția de utilaje (inclusiv second-hand) și echipamente necesare introducerii rezultatelor inovării în activitatea de producție;
- utilaje și echipamente necesare obținerii unei eficiențe ridicate a proceselor de producție;
- asigurarea capitalului de lucru;
- achiziția de materii prime și materiale consumabile
- aplicații informatice, licențe;
- obținerea, validarea și protejarea brevetelor de invenții;
- servicii de sprijinire a inovării (cercetare de piață, abonamente, bănci de date, etc).