Termenul-limită pentru declararea și plata taxelor salariale aferente lunii mai 2018 este 25 iunie 2018, se arată în calendarul fiscal ANAF.
Concret, angajatorii trebuie să transmită la Fisc formularul 112, adică declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. Versiunea electronică a formularului este disponibilă aici.
25 iunie 2018 nu este doar termenul pentru depunerea formularului 112, ci și pentru plata impozitului pe veniturile salariale și a contribuțiilor sociale obligatorii.
Începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, angajatorii trebuie să achite la stat, pentru propriii salariați, impozitul pe venit în cotă de 10%, contribuția la pensii în cotă de 25%, contribuția la sănătate în cotă de 10% și contribuția la muncă în cotă de 2,25%.
În altă ordine de idei, lunea viitoare mai este termenul-limită și pentru alte obligații fiscale, printre care cele mai importante sunt:
- depunerea Declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat (formularul 100);
- depunerea Decontului de taxă pe valoarea adăugată (formularul 300);
- depunerea Decontului special de taxa pe valoarea adăugată pentru luna precedentă (formularul 301);
- depunerea Declarației privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată (formularul 307);
- depunerea notificării pentru încetarea aplicării sistemului TVA la încasare (formularul 097);
- plata impozitului reținut la sursă în mai 2018 (drepturi de autor, premii, jocuri de noroc);
- plata impozitului pe reprezentanță, tranșa I.
Notă: Lista tuturor obligațiilor fiscale aferente lunii iunie 2018 poate fi consultată în articolul de aici.