Contribuabilii care obțin venituri din investiții, și prin urmare și cei care încasează dividende din partea societăților la care dețin acțiuni sau părți sociale, datorează atât impozit pe veniturile din dividende, cât și o contribuie socială pentru sănătate în cazul în care veniturile realizate depășesc valoarea a 12 salarii minime brute pe economie, respectiv 22.800 de lei.
Continuarea articolului este exclusivă pentru abonații avocatnet.ro premium. Aceștia pot afla mai multe despre modalitatea de acordare a bonificațiilor pentru plata anticipată a contribuției sociale pentru sănătate datorată de proprietarii afacerilor care încasează venituri din dividende.
Dacă impozitul pe venituri în procent de 5% din valoarea dividendelor este reținut la sursă și virat la bugetul de stat de către societate, obligația de a plăti CASS îi revine persoanei fizice prin depunerea declarației unice.
În acest an, termenul limită pentru transmiterea declarației unice este 16 iulie, urmând ca de la anul persoanele fizice care realizează venituri din surse independente sau din investiții să aibă această obligație până la data de 15 martie.
Obligațiile fiscale datorate de către o persoană fizică pentru dividendele încasate au fost detaliate în cadrul unui articol anterior, însă trebuie amintit faptul că Fiscul acordă o reducere de până la 10% pentru plățile anticipate efectuate.
Concret, pentru a stimula contribuabilii să plătească mai repede la Fisc dările la stat, sunt prevăzute bonificații pentru plata anticipată a obligațiilor fiscale:
- o reducere de 10%, dacă declarația unică se depune online până la 16 iulie 2018 și plata este efectuată integral până la 15 decembrie 2018;
- o reducere de 5%, dacă declarația unică se depune online până la 16 iulie 2018 și plata este efectuată integral până la 15 martie 2019;
- o reducere de 5%, dacă declarația unică se depune fizic și plata este efectuată integral până la 15 decembrie 2018.
Astfel, persoanele fizice care aleg să transmită declarația unică în format electronic până la data de 16 iulie în acest an și care achită integral valoarea CASS datorat până la data de 15 decembrie 2018 vor putea primi o reducere de 10% din valoarea obligațiilor fiscale datorate.
Spre exemplu, un proprietar de afacere care încasează venituri din dividende în sumă de 100.000 de lei își poate plafona plata CASS-ului la valoarea a 12 salarii minime brute pe economie, respectiv 22.800 de lei. În acest caz, valoarea CASS-ului de plată va fi de 10% din valoarea acestei sume, respectiv 2.280 de lei.
În cazul în care declarația unică pentru declararea acestor venituri este depusă în format electronic, iar plata se face integral cel târziu în data de 15 decembrie 2018, contribuabilul va primi o bonificație de 10%, astfel că va trebui să achite doar 2.052 de lei.
În cazul în care declarația unică este depusă electronic, dar plata se face după data de 15 decembrie 2018, dar înainte de 15 martie 2019, reducerea oferită este de 5%, astfel că suma de plată va fi de 2.166 de lei.
În ultimul caz descris mai sus, respectiv depunerea declarației unice se face fizic, însă plata se face în acest an, până pe 15 decembrie, contribuabilul va beneficia de o bonificație de doar 5%.
Important! De la anul, declarația unică va trebui completată doar în format electronic.
Comentarii articol (1)