Posibilitatea clienților de a solicita avans în numerar a fost introdusă prin intermediul Legii nr. 209/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, cu termen de intrare în vigoare la data de 1 ianuarie 2017. Cu toate acestea, normele de aplicare pe care trebuie să le urmeze magazinele care vor acorda avansuri în numerar, actualizate la începutul acestui an, au intrat în vigoare abia astăzi.
Comercianții care optează pentru eliberarea de avans în numerar vor avea obligația să afișeze la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum și informații privind costurile serviciului.
Tranzacțiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzacțiilor se stabilesc conform contractelor în vigoare între părți.
Pe de altă parte, comercianții pot percepe de la titularul cardului un comision care nu poate depăși 1% din valoarea avansului acordat, iar acest comision se va adăuga celui perceput de bancă.
Prin urmare, pentru suma maximă de 200 de lei pe care clienții o pot solicita în numerar, comercianții pot aplica un comision de cel mult 2 lei.
Doar cei care au card pot cere un avans în numerar de la comerciant, în limita de 200 de lei, dar și a sumei existente în casă. Pentru a putea solicita comerciantului acordarea unei sume de bani în numerar, clientul va trebui să plătească cu cardul bunurile sau serviciile dorite de la acesta. Ulterior, acesta îi va comunica comerciantului suma de bani dorită, în limita a 200 de lei.
Comerciantul va emite bonul fiscal pe care se evidențiază, alături de bunurile sau serviciile achiziționate, suma acordată în numerar. Pentru această sumă, comerciantul va putea percepe un comision de cel mult 1%.
Trebuie menționat faptul că, atunci când comerciantul nu deține în casă suma solicitată de client, acesta va putea solicita și primi doar suma disponibilă.
Notă: Mai multe informații despre serviciul de acordare a avansurilor de numerar găsiți aici.