Datoria totală externă, în creștere
Datoria externă totală a României a crescut în primele cinci luni ale acestui an, faţă de finalul anului trecut, cu 2,56 miliarde euro, la 96,04 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 93,477 miliarde euro, arată datele BNR, potrivit News.ro.
Din total, datoria externă pe termen lung a însumat 67,543 miliarde euro la 31 mai, (70,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai nivelul de 28,497 miliarde euro (29,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,6% faţă de 31 decembrie 2017.
Pericolul de zi cu zi din transportul public bucureştean
90 la sută dintre tramvaiele din București ar trebui casate! O spun chiar angajații RATB care se plâng că în trafic ies garnituri care au probleme la sistemul de direcţie şi de frânare. Conducerea RATB susţine că tramvaiele din Capitală au revizia la zi.
Cele 500 de tramvaie din Bucureşti sunt vechi şi periculoase, o spun chiar angajații RATB.
Vatman: „Pe aici printre geamuri, nu mai sunt izolate și pe acolo intră apa! Nu îţi dai seama cum sunt ele cu curent, pe unde intră chiar dacă el este izolat! Normal! Lucrezi cu curent! Curentul...dacă arunci o găleată cu apă!”
Şi nu e tot. Au fost vatmani care s-au trezit fără frâne în trafic.
Mihai Trancă, sindicat RATB: „Probleme care țin de siguranța circulației sunt problemele la sistemele de frânare sau direcție având în vedere vechimea foarte mare a acestor tramvaie și este normal ca ele să nu mai corespundă din punct de vedre tehnic. Cred că în proporție de 85/90% nu mai corespund din punct de vedere tehnic”.
Ideea exotică a unui oltean după ce s-a îmbolnăvit de diabet
Roşii cultivă toată lumea în judetul Olt. Rodii însă nimeni. Aşa a gândit un legumicultor oltean care experimentează culturi de fructe exotice. Şi nu a încercat doar cu rodii. Are portocale, mango, pomelo, kiwi şi fructul pasiunii. Pănă acum doar rodiile au.. rodit, dar omul are speranţe mari. Vrea să facă în viitor o afacere din fructe exotice cultivate în ţară.
Marius Delcea are 38 de ani şi până acum a cultivat doar legume româneşti. A început să planteze rodii dintr-o întâmplare: în urmă cu trei ani a fost diagnosticat cu diabet, iar medicii i-au recomandat să mănânce rodii.
Marius Delcea: „A fost o curiozitate la început cu rodiile să vedem dacă răsar, dacă le merge clima, şi pe urmă, dacă am văzut că cresc şi chiar se dezvoltă bine, am început şi cu citrice şi cu mai multe, am încercat să facem dacă tot suntem la ţară să mâncăm fructe sănătoase de la noi".
Comentarii articol (0)