Internii sunt definiți, conform Legii nr. 176/2018 privind internshipul, ca fiind persoanele cu vârsta de peste 16 ani care prestează o activitate specifică, precizată în fișa de internship, în cadrul unei organizații-gazdă, în baza unui contract de internship. În schimbul prestării acestor activități, persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani au dreptul de a încasa o indemnizație de internship, constând într-o sumă de bani lunară.
Cuantumul indemnizației pentru internship este egal cu cel puțin 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și se acordă proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată. În prezent, salariul minim brut este de 1.900 de lei.
Indemnizația de internship este impozitată la fel ca veniturile salariale, conform prevederilor Codului fiscal, persoanele care o încasează datorând impozit pe venit în cotă de 10%.
Pentru exemplificare, vom prezenta în cele ce urmează situația unui intern care încasează o indemnizație minimă, respectiv de 950 de lei.
Prin urmare, pentru suma de 950 de lei, internul datorează impozit pe veniturile salariale în cotă de 10%, suma fiind calculată și reținută de către compania care plătește aceste venituri. Indemnizația netă va fi, prin urmare, în sumă de 855 de lei, restul sumei fiind impozitul datorat statului.
Conform Legii nr. 176/2018, internul nu poate lucra mai mult de 40 de ore săptămânal. Totodată, efectuarea de ore suplimentare este interzisă, iar firma trebuie să țină evidența strictă a timpului de muncă, evidență pe care va trebui să o prezinte inspectorilor veniți în control ori de câte ori va fi cerută.
În situația internilor cu vârsta sub 18 ani, durata timpului de muncă pentru a desfășura activitate în baza unui contract de internship este de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de șase ore pe zi.
În ceea ce privește numărul de interni pe care o societate îi poate avea, acest lucru se face prin raportare la numărul total de salariați. Astfel, organizația-gazdă poate încheia în mod simultan contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al salariaților.
Față de situația prezentată mai sus, o companie care are cel mult de 20 salariați poate încheia cel mult două contracte de internship simultan.
Notă: Fișierul anexat articolului de față este un calculator cu care poți afla ce bani datorezi atunci când ai la firmă interni.
Comentarii articol (3)