Prevederile referitoare la întocmirea și transmiterea bilanțurilor interimare sunt incluse în Ordinul MFP nr. 3.067/2018, care a adus luni mai multe modificări la reglementările contabile actuale.
Împărțirea trimestrială a dividendelor este posibilă numai dacă firmele întocmesc situații financiare interimare, conform Legii nr. 163/2018, actul normativ care a introdus dividendele interimare. Însă, pentru a putea întocmi bilanțuri interimare, firmele sunt obligate să facă o inventariere a patrimoniului propriu.
„În vederea întocmirii situațiilor financiare interimare se procedează la efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii (...)”, este subliniat în noul ordin al ministerului.
Apoi, rezultatele inventarierii și cele ale evaluării făcute cu această ocazie se înregistrează în contabilitatea firmei, așa cum prevăd reglementările contabile aplicabile. Practic, în baza balanței de verificare ce include rezultatele inventarierii se fac situațiile financiare interimare.
Așadar, împărțirea trimestrială a dividendelor presupune rezolvarea unor obligații în lanț, care pot fi rezumate așa:
- se inventariază patrimoniul companiei;
- se întocmesc situațiile financiare interimare;
- adunarea generală a asociaților/acționarilor aprobă bilanțurile interimare și decide dacă se împart dividende, cât anume se împarte din profit și termenul pentru plata dividendelor;
- bilanțurile interimare se transmit unităților MFP în 30 de zile de la aprobarea lor;
- se face plata efectivă a dividendelor interimare și a impozitului aferent.
Conform Legii contabilității, inventarierea patrimoniului se face la începutul activității, cel puțin o dată în timpul exercițiului financiar, în cazul fuziunii, divizării sau lichidării și în alte situații prevăzute de lege. Informații mai multe despre inventarierea patrimoniului pot fi găsite aici.
„Situațiile financiare interimare reprezintă situații financiare cu scop special, fiind destinate repartizării de dividende în cursul exercițiului financiar”, este explicat în Ordinul MFP nr. 3.067/2018. Până la apariția dividendelor interimare, profitul firmei putea fi împărțit numai anual, după aprobarea situațiilor financiare anuale - deci la ceva timp după încheierea exercițiului financiar.
Bilanțurile interimare trebuie transmise la unitățile teritoriale ale MFP în termen de 30 de zile de la aprobarea acestora în adunarea generală a asociaților/acționarilor.
Acest articol face parte dintr-o campanie de informare despre banii companiei tale și cum poți dispune de ei legal, pe care o vom derula pe parcursul următoarelor luni. Toate articolele din seria CASH-OUT: CUM SCOȚI BANI DIN FIRMĂ publicate până acum sunt disponibile aici.
Comentarii articol (1)