După cum stabilește Codul rutier în vigoare, pentru a putea fi conduse “pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate”.
În cazul nerespectării acestei reguli stabilite de legislația rutieră, șoferii riscă amenzi din clasa a II-a de sancțiuni, adică pot fi penalizați cu patru sau cinci puncte-amendă. Astfel, în condițiile în care punctul-amendă are valoarea, în acest an, de 145 de lei, amenzile pe care le pot primi șoferii care nu au trusă medicală, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendii în mașină sunt cuprinse între 580 și 725 de lei.
Conținutul trusei medicale de prim ajutor este stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto. Potrivit actului normativ, ambalajul trusei medicale trebuie să asigure protecția conținutului la praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, iar eticheta ei să conțină denumirea şi adresa producătorului.
Conținutul trusei sanitare este împărțit în trei categorii, și anume:
-
Instrumentar
- o foarfecă cu ambele vârfuri boante, cu lama tăietoare pentru material textil tip postav gros de minimum 2 mm;
- un dispozitiv intermediar pentru respiraţie gură la gură cu valvă unidirecţională sau filtru;
-
Materiale sanitare
- o rolă de leucoplast;
- cel puțin patru bucăți de pansament rapid (plasture);
- cel puțin cinci pachete a câte 25 de bucăți de comprese de tifon sterile;
- fașă tifon (două role a 5 cm x 4 m și două role a 10 cm x 4 m);
- două bucăți bandaj triunghiular nedeformabil;
- minimum patru bucăți de pansament steril adsorbant;
- o fașă elastică;
- două perechi de mănuși de unică folosință din polietilenă sau din latex;
-
Materiale diverse
- cel puțin șase ace de siguranță;
- o folie de supraviețuire izotermă;
- o broșură de instrucțiuni de prim ajutor;
- o listă cu conținutul trusei.
În mai multe țări europene, pe lângă trusă medicală, triunghiuri reflectorizante și stingător de incendii, șoferii mai trebuie să aibă în mașină și una sau mai multe veste reflectorizante. Totuși, conform legislației din țara noastră, această obligație revine doar șoferilor autovehiculelor și tractoarelor agricole sau forestiere cu masa mai mare de 3,5 tone.
EDUCAȚIE RUTIERĂ
Pastile informative explicative despre reguli de circulație, amenzi și obligații legale pentru șoferi, pietoni, bicicliști.
Comentarii articol (1)