Cât costă comparativ locuințele în marile orașe ale României. Acestea s-au scumpit în august
Locuinţele s-au scumpit, în septembrie 2018, la nivel naţional, cu 1,9% comparativ cu luna august, până la 1.220 de euro/mp, în special sub influenţa segmentului nou.
Capitala se situează pe primul loc în clasamentul lunar al creşterilor de preţ. Vânzătorii şi-au majorat pretenţiile cu 1,3% în septembrie, ajungând, astfel, la un nivel de 1.319 euro pe metru pătrat util (faţă de 1.302 euro/mp la sfârşitul lui august). Conform analizei Imobiliare.ro, interesantă este evoluţia contrastantă a celor două segmente de piaţă analizate. Dacă apartamentele vechi s-au ieftinit în acest răstimp cu 0,7% (de la 1.231 la 1.222 euro/mp), cele noi s-au apreciat cu nu mai puţin de 3% (de la 1.346 la 1.386 euro/mp), potrivit Agerpres.ro.
Record. Zbor non-stop de 15.000 de kilometri
Zborul va dura 19 ore.
Numărătoarea inversă pentru cel mai lung zbor non-stop din lume a fost dată joi, zi în care a început un nou serviciu Singapore-New York, potrivit BBC.
Singapore Airlines relansează serviciul la cinci ani după ce acesta a fost retras din cauza faptului că a devenit prea scump. Zborul va acoperi mai mult de 15.000 km și este programat să dureze puțin sub 19 ore.
Ziua care a șters 99 miliarde de dolari din averile bogaților lumii
Cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii au pierdut miercuri 99 de miliarde de dolari, după ce turbulenţele de pe Wall Street s-au extins pe plan global, relatează Bloomberg, citat de Agerpres.
Este al doilea declin semnificativ înregistrat într-o singură zi în 2018, precedentul fiind înregistrat în februarie, când indicele S&P 500 al bursei de pe Wall Street a intrat într-un teritoriu de corecţie, înregistrând un declin de 10% faţă de nivelul ridicat din ianuarie şi sporind temerile că va urma o perioadă îndelungată de turbulenţe, aşa cum s-a întâmplat în urma crizei financiare din 2008.
Comentarii articol (0)