Autoritățile ar fi trebuit să țină lunar o conferință de presă în care să prezinte informații de interes public, potrivit Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind accesul liber la informații publice. Cu toate că fusese adoptat inițial la Senat, proiectul a fost respins definitiv marți de către deputați.
Potrivit proiectului de lege, dacă nu respectau cerința informării periodice, instituțiile ar fi putut primi amenzi între 2.000 și 5.000 de lei. În prezent, în Legea nr. 544/2001 există o prevedere care stabilește că întâlnirile se pot face, „de regulă”, o dată pe lună - prin urmare, nu este o obligație, ci o opțiune de a face aceste conferințe lunar.
De asemenea, prin proiectul de față se mai propunea și accesul neîngrădit la informațiile legate de activitățile comerciale sau financiare ale unei instituții ori autorități. Proiectul ar fi trebuit să anuleze prevederea din Legea nr. 544/2001 care stabilește excepția de la accesul liber al cetățenilor în cazul informațiilor „privind activitățile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenței loiale”.
Motivul principal pentru apariția modificărilor era că în spatele prevederilor actuale se pot ascunde diverse fapte mai mult sau mai puțin legale ale autorităților locale. Un exemplu concret ar fi cel al primarilor care organizează concerte din bani publici și, ulterior, nu publică informații cu privire la banii plătiți artiștilor pentru concertele susținute.
Cei care nu ar fi primit informațiile la care aveau dreptul, conform proiectului, ar fi putut face plângeri la conducătorul autorității sau al instituției publice respective și, în cazul în care și acesta ar fi refuzat furnizarea de informații, ar fi putut fi amendat cu sume între 1.000 și 5.000 de lei.
Atenție! Proiectul de lege NU se poate aplica. Din moment ce a fost respins de Camera Deputaților (For decizional în acest caz), traseul legislativ al documentului se încheie aici.
Comentarii articol (0)