Situația fiscală a altui român nu are de ce să fie problema ta, te gândești. Ce-ți pasă ție dacă își plătește sau nu taxele și impozitele la stat? Corect, însă există o mică discuție ce se poate face pentru situațiile în care tu ești cel care le furnizează banii celor care sunt certați cu Fiscul.
Cei de la Profit.ro scriu azi că, în Argeș, Fiscul a trimis acasă unui contribuabil (persoană fizică, nu firmă) o hârtie prin care îi cere informații în legătură cu alți contribuabili, cu care a contractat cu ocazia nunții sale (formație muzicală, fotograf etc.). Scopul Fiscului? Să ajungă la cei care prestează la astfel de evenimente (și nu numai) și nu-și fiscalizează veniturile. Fiscul nu e interesat de cel căruia i-a trimis hârtia acasă, ci de cei cărora le-a dat bani pentru serviciile prestate la nunta sa. În acest sens, îi dă contribuabilului o declarație pe care acesta trebuie să o completeze cu informațiile pe care le are despre cei în legătură cu care e întrebat (nume, numere de telefon, locații și orice alte date pe care le cunoaște).
V-ați putea întreba în ce bază face organul fiscal o astfel de solicitare? Codul de procedură fiscală îi dă dreptul să ceară, în scris, informații de la contribuabili despre alți contribuabili, atâta timp cât între ei au existat raporturi economice/juridice.
"Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În același scop, organul fiscal are dreptul să solicite informații și altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligația de a furniza informațiile solicitate. Informațiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate și de alte mijloace de probă. Cererea de furnizare a informațiilor se formulează în scris. În cerere organul fiscal trebuie să specifice natura informațiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale și documentele care susțin informațiile furnizate", scrie în Codul de procedură fiscală.
Dacă primești o astfel de solicitare acasă ești obligat să-i răspunzi (cu mențiunea că orice declarație neadevărată are consecințe penale), potrivit Codului de procedură fiscală și să oferi, atât cât știi, informațiile cu privire la care ești întrebat. Iar dacă nu-i răspunzi riști o amendă de câteva mii de lei.
"(...) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale" se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, potrivit actului normativ menționat.
Comentarii articol (7)