Pentru activități ilegale online, titularul contractului de internet este considerat vinovat, chiar dacă nu el e făptașul

Practic, abonamentul pe care îl ai la un anumit furnizor de servicii internet și adresa de IP alocată (în esență, adresa de identificare a conexiunii tale, pe internet) au anumite legături directe cu tine: contractul cu furnizorul de servicii este încheiat în numele tău și adresa IP îți este alocată ție. Astfel, se consideră (prezumție) că tot ce se întâmplă de pe acea adresă de internet se întâmplă din cauza acțiunilor tale.

Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că nu poți demonstra contrariul - că nu tu ai fi făcut o anume acțiune -, dar tu trebuie să demonstrezi acest lucru, în loc să fie nevoită cealaltă parte să îl demonstreze. Oricine ar fi cealaltă parte. Ar putea fi cineva care te-a chemat în judecată pentru încălcarea unui drept de autor, de exemplu.

Această abordare este susținută inclusiv de jurisprudența instanțelor: în cazul Sentinței civile nr. 1350/2010, încălcarea unui drept de autor a fost considerată ca fiind făcută de titularul IP-ului de pe care s-a produs încălcarea în cauză. Practic, s-a aplicat prezumția că titularul conexiunii este și autorul acțiunii care încălca drepturile de autor.

Rămânând la exemplul drepturilor de autor și la încălcarea acestora prin piratarea anumitor produse și punerea lor la dispoziția publicului, este foarte ușor pentru cineva să comită astfel de fapte folosind conexiunea ta iar, ulterior, tu să fi considerat autorul acelei fapte. Acest lucru se poate întâmpla mai ales când copiii folosesc conexiunea la internet într-un mod neglijent sau cu intenția de piratare.

Cum, într-o astfel de situație, părinții sunt cei pe numele cărora există abonamentul la internet, ei sunt considerați (prezumați) autorii faptelor.

Oricum, părinții răspund, în civil, pentru astfel de fapte ale copiilor minori - chiar dacă ar putea dovedi că cei care au încălcat drepturile de proprietate intelectuală au fost copiii -, conform Codului Civil, scăpând de răspundere doar dacă ar putea demonstra că au făcut tot ce au putut, în educarea copiilor lor, și, astfel, cauza nu ar fi o educație proastă.