Cadrul legal actual al activității gestionarilor, reprezentat de Legea nr. 22/1969, ar putea fi înlocuit, dacă Parlamentul aprobă Propunerea legislativă privind încadrarea în muncă a gestionarilor, proiect ce a primit de curând aprobarea senatorilor. Pentru a se putea aplica, propunerea legislativă are nevoie și de votul Camerei Deputaților și de publicarea în Monitorul Oficial.
Printre multe alte modificări aduse legislației privind gestionarii, proiectul de act normativ vizează și eliminarea vârstei minime de la care se vor putea angaja cei ce doresc să ocupe un astfel de post în cadrul unei companii. Practic, dacă propunerea legislativă se va aplica, gestionarii se vor putea angaja chiar dacă nu au împlinit vârsta de 21 de ani, care reprezintă vârsta minimă necesară în prezent pentru angajarea gestionarilor.
Astfel, persoanele interesate de angajarea ca gestionar vor putea face acest lucru mult mai devreme decât în prezent. Teoretic, aceștia ar putea să se angajeze de la vârsta minimă pentru angajare, care, potrivit Codului muncii, este de 15 ani.
Acest lucru este posibil doar în teorie, deoarece proiectul de act normativ stabilește, printre altele, și o limitare prind studiile celor ce vor să se angajeze ca gestionari. Astfel, un gestionar nu se va putea angaja decât dacă “este absolvent de învățământ liceal, cu diplomă de bacalaureat sau echivalent”.
Ținând cont de faptul că cei ce termină liceul și dau examenul de bacalaureat au vârsta de aproximativ 18 ani, angajarea pe un post de gestionar se va putea face în jurul acestei vârste, nu începând cu vârsta de 15 ani, așa după cum stabilește, în lipsa unei limitări clare a noii legi a gestionarilor, legislația muncii în vigoare.
Potrivit Legii nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, în prezent, aceștia se pot angaja doar dacă îndeplinesc condiția unei vârste minime și una legată de studii. Concret, actul normativ stabilește că poate fi gestionar ”cel care a împlinit vîrsta de 21 ani, a absolvit şcoala generală sau o şcoală echivalentă şi are cunoştinţele necesare pentru a îndeplini această funcție”.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de ambele Camere ale Parlamentului, promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.