Propunerea legislativă privind regimul juridic al gestionarilor a fost adoptată de senatori încă din octombrie 2018, fiind înaintată deputaților. Aceasta va înlocui actualul cadru legal, reprezentat de Legea 22/1969.
Cu toate acestea, cu excepția unor avize favorabile date pe final de 2018 la comisii, documentul a fost lăsat în așteptare timp de patru ani. După ce Guvernul a transmis un punct de vedere favorabil pe final de 2021, proiectul noii legi a gestionarilor a fost discutat zilele trecute la Comisia juridică, fiind emis un raport preliminar pentru adoptarea sa. Practic, acesta este un semnal că în curând am putea avea și raportul final al Comisiei de muncă, pentru ca proiectul să ajungă să fie votat în plenul Camerei Deputaților.
În acest context, iată câteva dintre modificările majore pregătite la regimul legal al gestionarilor:
1. Garanția va putea fi mult mai mare. O persoană care este angajată ca gestionar este obligată să constituie o garanție în bani, pe care o recuperează (cu dobândă), dacă nu produce pagube, la încetarea contractului. Astfel, dacă acum vorbim de o garanție între unu și trei salarii lunare ale angajatului, pe viitor vom vorbi de o sumă între unu și zece salarii minime brute.
2. Adeverința privind pagubele produse la fostul angajator, opțională. Cel care va fi angajat ca gestionar va putea să aducă o adeverință de la fostul angajator cu privire la pagubele produse acestuia din urmă, însă numai la cererea noului angajator. În actuala lege se face referire la acest lucru ca la o obligație a salariatului.
3. Gestionarul va putea fi angajat numai dacă este apt psihologic. Spre deosebire de prevederile de acum, în proiectul noii legi a gestionarilor scrie în mod expres că gestionarii vor avea nevoie de aviz psihologic la momentul angajării. Deși în prevederile actuale nu scrie nimic de certificatul medical, această obligație este acoperită de Codul muncii, dar va figura în mod expres și în viitoarea lege a gestionarilor.
4. Gestionarii vor putea fi angajați și dacă au sub 21 de ani. Actualmente, gestionarii trebuie să aibă, de principiu, cel puțin 21 de ani, deși există posibilitatea ca aceștia să fie angajați de la 18 ani. Proiectul aprobat de Senat nu conține o asemenea limitare, ceea ce ar însemna că ar fi valabilă vârsta de la care se obține diploma de bacalaureat (18 ani, de principiu). Însă angajatorul va putea cere o anumită vechime pentru acest post.
5. Gestionarul va avea nevoie de diplomă de bacalaureat. Pe viitor, acest salariat va avea nevoie de studii liceale absolvite cu diplomă, conform proiectului de lege. Acum, legea stabilește ca nivel minim absolvirea școlii generale, însă pot fi și cazuri în care să fie nevoie de absolvirea liceului.
6. Gestionarul va putea fi inclusiv cetățean al altui stat membru al Uniunii Europene, dar numai dacă are domiciliul sau reședința în România. În prezent, gestionarul poate fi numai cetățean român.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.