Deoarece actuala lege a gestionarilor este folosită încă din anul 1969 și n-a fost actualizată în totalitate pentru a reflecta schimbările din ultimii peste 50 de ani, parlamentarii pregătesc o lege nouă pentru această categorie de angajați. Documentul, care a trecut de senatori în 2018 și care zilele trecute a fost readus în discuțiile comisiilor deputaților, prevede mai multe schimbări față de cadrul legal folosit acum. Citește articolul
Legea care stabilește în prezent regulile de angajare, dar și cele privind activitatea gestionarilor este folosită de foarte multă vreme, mai exact, de aproape 50 de ani, și, deoarece nu a fost actualizată în totalitate, ea nu mai reflectă schimbările din domeniu. De aceea, în dezbaterea parlamentarilor se află o nouă legislație privind activitatea gestionarilor, care vizează actualizarea cadrului legal din domeniu. Documentul prevede mai multe modificări ce ar putea fi aduse legislației privind gestionarii, inclusiv vârsta de la care cei interesați se vor putea angaja ca gestionari sau studiile necesare pentru ocuparea unui astfel de post. Citește articolul
Actuala legislație privind activitatea gestionarilor este folosită de foarte multă vreme și nu a fost actualizată în totalitate până acum, astfel că, în acest moment, legea nu mai reflectă schimbările ce au avut loc de-a lungul anilor în domeniu. Parlamentarii vizează remedierea acestei situații, un proiect de act normativ privind regimul juridic al gestionarilor primind recent votul senatorilor. Citește articolul
Legislația actuală privind gestionarii s-ar putea modifica, dacă noua lege a gestionarilor, care a fost adoptată recent de către senatori, va ajunge să se aplice. Se vizează schimbarea legislației privind gestionarii, deoarece, în perioada de aproape 50 de ani de la apariția acesteia, nu a fost actualizată în totalitate pentru a reflecta schimbările petrecute în domeniu. Astfel, noua legislație propusă prevede mai multe schimbări legate de încadrarea în muncă a gestionarilor, inclusiv modificarea listei de acte necesare angajării. Citește articolul
O nouă lege a gestionarilor este dezbătută în acestă perioadă de parlamentari și ar urma să înlocuiască actuala legislație din domeniu. Legislația actuală privind activitatea acestei categorii de salariați este folosită de aproape 50 de ani și nu a fost actualizată în totalitate, astfel că ea nu reflectă toate schimbările ce s-au făcut în domeniu. Proiectul de act normativ a fost adoptat recent de senatori și prevede modificarea condițiilor în care se vor putea angaja gestionarii, aceștia urmând să prezinte, în mod obligatoriu, și un aviz psihologic la momentul angajării. Citește articolul
În condițiile în care actuala legislație ce reglementează activitatea gestionarilor este folosită de aproape 50 de ani și nu a fost actualizată pentru a reflecta schimbările ce s-au făcut de-a lungul timpului în domeniu, parlamentarii dezbat în aceste zile o nouă lege a gestionarilor, document ce a primit recent votul favorabil al senatorilor. Potrivit propunerii legislative, cei ce lucrează ca gestionar vor trebui să înființeze o garanție cu mult mai mare decât în prezent. Citește articolul