Suspendarea executării silite fiscale oprește temporar orice acte de executare viitoare, însă nu le anulează și nu le șterge efectele celor făcute până la momentul suspendării. Spre exemplu, dacă se suspendă executarea prin poprire nu vor mai fi blocate sumele de bani care intră, de la momentul când banca e informată despre suspendare, dar nu vor fi înapoiate sumele de bani luate anterior prin poprire. Reglementarea suspendării executării silite fiscale e prevăzută în Codul de procedură fiscală.
Avem în legislația fiscală următoarele cazuri de suspendare a executării silite:
- când a fost dispusă de instanță sau de creditor;
- de la data comunicării înlesnirii de plată, în condițiile legii; spuneam, cu altă ocazie, că a obține eșalonarea la plată înseamnă să te ferești de executarea silită pentru acele datorii, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care datornicii aleg să recurgă la acest mecanism;
- în cazul imobilelor, după ce contribuabilul primește procesul-verbal de sechestru, are 15 zile la dispoziție ca să ceară executorului fiscal să aprobe ca plata datoriilor fiscale să se facă integral din ce se obține de pe urma imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale de cel mult șase luni; dacă i se aprobă cererea, atunci se suspendă și executarea, potrivit Codului;
- pe o perioadă de cel mult șase luni, în cazuri excepționale, și doar o singură dată pentru același debitor, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea regulilor în materie de ajutor de stat;
- atunci când se depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală pentru care s-a început executarea silită; aici, suspendarea are loc la data depunerii cererii;
- în cazul depunerii unei scrisori de garanție/poliță de asigurare de garanție;
- de asemenea, în cazul popririlor, se prevede că atunci când acestea ar duce la imposibilitatea debitorului de a-și continua activitatea economică, cu consecințe sociale deosebite, organul fiscal poate dispune, la cererea debitorului și ținând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea totală, fie parțială a executării silite prin poprire.
Apropo de popriri, în Cod scrie și că sumele existente în cont la data și ora comunicării adresei de suspendare a popririi înființată rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăți în scopul: a) achitării obligațiilor fiscale administrate de organele fiscale competente; b) achitării drepturilor salariale.
În Codul de procedură fiscală există și posibilitatea de a suspenda executarea unui act administrativ fiscal (decizie de impunere, de exemplu), dar cu condiția de a depune o cauțiune și, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2001, cu condiția ca respectivul contribuabil să se afle într-o situație bine justificată și suspendarea să se facă pentru prevenirea unei pagube iminente. Practic, dacă nu sunt îndeplinite cele două condiții, instanța de contencios nu va încuviința suspendarea actului.
Atunci când se dispune suspendarea executării actului, consecința este următoarea: toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia și obligațiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală.
Pentru că numărul de executări silite este într-o continuă efervescență, avocatnet.ro a lansat GHIDUL EXECUTĂRILOR SILITE PENTRU PERSOANE FIZICE ȘI COMPANII, care să radiografieze legislația din domeniu și să explice pe larg aspectele esențiale ale procedurii de executare silită. Articolele din această serie sunt gândite astfel încât toți cei executați silit, fie că sunt companii sau persoane fizice, să își cunoască drepturile și obligațiile în fiecare dintre etapele procedurii, dar și să afle metode de protecție împotriva abuzurilor, căi de atac sau recomandări utile. Toate articolele din serie vor fi disponibile aici.