Refuzul angajatului cu privire la delegare sau detașare, atunci când acestea sunt dispuse de angajator în limitele temporale stabilite de Codul muncii, poate constitui abatere disciplinară și poate atrage, astfel, sancționarea angajatului.
Bineînțeles, refuzul trebuie să fie nejustificat - să nu fie făcut pentru motive excepționale și temeinice. Altcumva, dacă refuzul e justificat, o sancționare disciplinară nu este posibilă, întrucât nu se poate afirma că angajatul ar fi comis o abatere disciplinară.
Pentru a exista o abatere disciplinară, conform Codului muncii, salariatul trebuie să fi încălcat „normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhic”. Obligarea salariatului la acceptarea delegării sau detașării, atunci când există un motiv justificat pentru refuz, nu poate fi considerată o dispoziție legală a angajatorului.
Mai mult, chiar Codul muncii prevede, indirect, că refuzul delegării (faptul că această prevedere există doar cu privire la delegare nu înseamnă că nu e valabil principiul și în cazul detașării), atunci când se face cu privire la delegarea dispusă de angajator în limitele temporale stabilite de Codul muncii, poate duce la sancționarea disciplinară a angajatului.
Astfel, dacă angajatul nu respectă dispozițiile legale ale angajatorului, când cel din urmă dispune delegarea sau detașarea primului, angajatul ar putea fi sancționat disciplinar pentru refuzul de a respecta acele dispoziții.
Delegări&detașări 2019. Dosar juridic este o campanie de informare marca avocatnet.ro care lămurește cele mai importante întrebări și situații de care se lovesc companiile care detașează sau delegă salariați în țară sau în străinătate. Articolele vor explica pe larg condițiile legale în care se pot face detașările și delegările, regimul de drepturi și obligații ale angajatorilor și salariaților, precum și sancțiunile care pot apărea la nerespectarea reglementărilor, oferind și răspunsuri la probleme apărute în practică. Toate articolele din serie publicate până acum sunt disponibile aici.