Articol scris de Magda Popescu.
Cum reducem stresul și anxietatea copilului
1. Încurajați copilul să se confrunte cu temerile sale, nu să fugă de ele!
Când ne temem de situații, le evităm. Cu toate acestea, evitarea situațiilor provocatoare de anxietate menține anxietatea. În schimb, dacă un copil se confruntă cu temerile sale, el va afla că anxietatea se reduce în mod natural, în timp. Organismul nu poate rămâne anxios pentru o perioadă foarte lungă de timp. Există un sistem de apărare al organismului care ne calmează în situațiile agitate în 20-45 de minute.
2. Spuneți-i copilului că este bine să fii imperfect!
Mulți părinți își doresc pentru copiii lor performanță școlară și succes în activități extrașcolare. Însă uită, uneori, că ei au nevoie și de timp liber pentru joacă. Copiii trebuie să fie copii. Acest lucru nu înseamnă că eforturile nu sunt importante. Este important să încurajați copilul să muncească pentru ceea ce-și dorește, dar la fel de important este să-l ghidați să accepte și să îmbrățișeze greșelile.
3. Ajutați-i să se concentreze pe lucruri pozitive!
De multe ori, copiii anxioși și stresați se pot pierde în gânduri negative și în autocritică. Ei se pot concentra pe modul în care paharul este pe jumătate gol, în loc să profite de partea plină a acestuia. De aceea este bine să le arătați constant lucruri pozitive, să le insuflați gândirea optimistă și să le amintiți să se concentreze pe lucrurile bune și pozitive.
4. Puneți în program activități de relaxare!
Copiii au nevoie de timp să se relaxeze și să fie copii. Din păcate, uneori chiar și activitățile distractive, cum ar fi sportul, pot deveni obositoare. Este important să petreceți timp de calitate împreună și să aveți grijă ca în programul lui zilnic să fie și joaca liberă.
5. Fiți modele pentru copiii voștri!
Copilul va face ceea ce fac părinții lui. De aceea, un părinte echilibrat și optimist va avea întotdeauna copii veseli, care se bucură de orice moment. Așadar, fiți modele pentru copiii voștri! Evitați situațiile provocatoare de anxietate și la fel va face și copilul. Dacă aveți grijă de voi și de nevoile voastre, copilul va învăța că îngrijirea de sine este o parte importantă a vieții. Copiii învață comportamentele de la părinții lor.
6. Recompensați curajul!
Când copilul se confruntă cu diverse temeri și le depășește, recompensați curajul cu laude, îmbrățișări sau chiar un autocolant. Acest gest nu este considerat o mită, dacă stabiliți acest lucru înainte de a ajunge în situația respectivă. Când recompensezi comportamentele, copilul va fi dornic să se implice mai des în ele.
7. Programul de somn trebuie urmat cu sfințenie!
Rutina de somn este foarte importantă pentru copii. Majoritatea copiilor anxioși au un program de somn haotic. Stabiliți o ora de mers la culcare și păstrați-o chiar și în weekend. De asemenea, stabiliți o rutină de 30-45 de minute înainte de somn care ajută copilul să treacă de la activitățile zilei la starea relaxată necesară pentru a adormi.
8. Încurajați copilul să-și exprime anxietatea!
Când copilul spune că este îngrijorat sau speriat, nu spuneți “Nu fii speriat!” sau “Ești bine”. Nu îl ajutați deloc în acel moment! În schimb, este posibil ca el să creadă că nu-l ascultați sau nu-l înțelegeți. Validați experiența copilului spunându-i că pare speriat și cerând detalii despre temerile lui.
9. Ajutați copilul să rezolve problema!
Odată ce ați validat emoțiile copilului și ați demonstrat că înțelegeți experiența prin care trece, ajutați-l să rezolve problema. Acest lucru înseamnă să ajuți copilul să identifice soluțiile posibile. Când copilul poate genera soluții, este grozav. În lipsa lor, generați câteva soluții potențiale și cereți-i copilului să aleagă soluția pe care o consideră cea mai bună.
10. Transmiteți calmitate și relaxare!
Copiii se uită la părinții lor pentru a determina cum să reacționeze în anumite situații. Copiii de toate vârstele își iau emoțiile părinților și rezonează cu ei. Dacă sunteți anxios, copilul va detecta acea anxietate și va experimenta o creștere a propriei anxietăți. Așadar, dacă doriți să reduceți anxietatea copilului, trebuie să vă gestionați propria anxietate.
11. Exersați tehnici de relaxare împreună cu copilul!
Uneori, tehnicile de relaxare sunt necesare pentru a ajuta copilul să-și reducă stresul și anxietatea. Spuneți-i copilului să respire adânc și lent sau faceți împreună cu el un exercițiu de imaginație. Sugerați-i să-și imagineze relaxarea ca fiind o plajă sau un hamac, să închidă ochii și să-și imagineze sunetele, mirosurile și senzațiile asociate cu imaginea. Funcționează de cele mai multe ori!
12. Nu renunța niciodată!
Lupta cu anxietatea și stresul poate fi grea și de lungă durată. Adesea, sursa de anxietate a copilului se schimbă, astfel situația devine apăsătoare. Însă cu ajutorul tehnicilor de relaxare și de gestionare a stresului, copilul va învăța cum să-și reducă nivelul de anxietate și cum să facă față situațiilor provocatoare de anxietate. Cheia este constanța, așa că păstrați-o!
Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.
Comentarii articol (0)