Raportul MCV pentru România chiar poate fi contestat la CJUE?

Prezentam într-un articol anterior care este situația raportului MCV pentru România și ce efecte produce acesta. Prin el însuși, nu produce niciun efect, întrucât are rolul de a prezenta anumite concluzii, din perspectiva Comisiei Europene (bazate pe informații primite din surse interne și externe), cu privire la evoluția măsurilor adoptate de România în vederea atingerii unor obiective precum justiția și reforma acesteia sau lupta împotriva corupției.

Totuși, raportul este elaborat în baza unei decizii a Comisiei Europene (13/XII/2006) și această decizie este cea care are efecte obligatorii. Practic, aceasta este decizia prin care s-a implementat MCV în România. Conform acestei decizii, vor fi elaborate constant rapoarte cu privire la evoluția atingerii obiectivelor menționate anterior.

Și chiar dacă rapoartele nu au efect obligatoriu, prin ele însele, nu înseamnă că ele nu au efecte cu privire la menținerea sau nu a deciziei Comisiei. În concret, în baza acestor rapoarte se va hotărî continuarea implementării MCV sau nu.

Astfel, este de înțeles de ce s-ar dori atacarea acestui raport, întrucât, indirect, de el depinde existența MCV-ului (în fapt, existența MCV-ului depinde de acțiunile noastre și de cum sunt percepute acestea, de către Uniunea Europeană, însă raportul este cel care conține concluziile relevante).

În ceea ce privește posibilitatea atacării unor acte la CJUE, acestea trebuie să fie, conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, acte care produc efecte juridice, pentru a li se putea verifica legalitatea. Cum am menționat și mai sus, raportul nu produce efecte obligatorii, prin el însuși.

Lucrurile sunt complicate și mai mult de faptul că MCV este un mecanism specific României și Bulgariei. Nu e vorba, în concret, de o instituție clasică în dreptul Uniunii Europene, față de care există claritate cu privire la efectele unor acte și cum pot fi contestate acestea.

Astfel, este foarte greu să se tragă o concluzie definitivă, cu privire la posibilitatea atacării raportului. Pe de o parte, raportul are o legătură foarte strânsă cu Decizia 13/XII/2006, fiind cel care determină durata efectelor acesteia. Astfel, s-ar putea argumenta că acest raport trebuie să poată să fie atacat, pentru a nu refuza, într-un mod formalist, statului un drept pe care îl au statele de a putea contesta anumite decizii cu efecte obligatorii care le privesc (efectul, în acest caz, fiind menținerea MCV).

În schimb, dacă s-ar putea ataca doar acte care sunt, formal, acte cu efect obligatoriu (astfel cum sunt deciziile Comisiei), s-ar putea susține că dreptul la un recurs efectiv (considerând că un astfel de drept este garantat și statelor, nu doar persoanelor) ar exista doar în teorie, putând exista cazuri când anumite acte ar fi prezentate ca, formal, neavând efecte obligatorii, dar, indirect, având astfel de efecte.

Totuși, există și un contraargument: Decizia 13/XII/2006 este o decizie care instituie un mecanism de supraveghere a României, în domeniul justiției, și care implică și cooperarea acesteia. Însă aceasta este limita efectelor, neexistând nicio sancțiune prevăzută, în cadrul deciziei, pentru nerespectarea ei (situație prezentată în concluziile din rapoarte). Practic, în ipoteza în care rapoartele nu ar fi favorabile României, aceasta nu ar putea să le atace, întrucât nu există sancțiuni, ci, în fond, e vorba doar de comunicare și cooperare. 

În schimb, dacă ar fi urmate proceduri precum cele prevăzute de articolul 7 (cea mai puternică procedură pentru a sancționa un stat pentru nerespectarea dreptului Uniunii Europene) împotriva României, aceasta ar putea ataca astfel de decizii. Totuși, trebuie reținut că, până și într-un asemenea caz, posibilitatea de a ataca astfel de decizii (proceduri) este limitată la chestiuni procedurale, nu de fond (în esență, toată discuția privind raportul fiind, oricum, legată de fondul problemei).

Concluzie. Astfel, având în vedere întregul context și natura MCV, precum și a faptului că există alte mecanisme pentru sancționarea unui stat, când acesta nu respectă principii ale unui stat de drept, se poate spune că, cel mai probabil, raportul MCV nu ar putea fi atacat la CJUE. Totuși, această posibilitate nu ar trebui exclusă, în mod absolut.