Aritmetică sentimentală. Scrisoare din ziua cu numărul 347

Am căutat în arhiva mesajelor noastre: mâine se face. Deci mâine aniversăm 12 luni de la ziua minus15, cum ar veni.

Ce ciudat să mă trezesc numărându-ne zilele împreună, tocmai eu, care-am fugit o viață de cifre (o viață de vreo 28 de ani, deși câteodată par două, trei sau chiar mai multe, în funcție de cum aleg să mă uit la mine). 

Număr, uit, număr iar, mă pierd între minus și plus, nu-i nimic, știu sigur când e ziua 0, deci și ziua 1, deci și ziua 2, 3, 4, 5... 100, 200, 278 și chiar ziua 347 - iată. Din viața asta nouă cu tine, deși cumva veche.

Da, îmi mai vine câteodată să renumăr de la 0 (sau chiar minus) și să șterg cumva tot ce s-a numărat și a fost greșit, ca să pornim iar, curat și limpede, să mai mâncăm o dată căpșune în ziua minus15, să mai râdem o dată, ca mâine acum un an, de bancul cu cerbii Costel și Cornel, unul numai coaste, altul numai coarne.

Dar întunericul e parte din noi, din viețile noastre împreună, deci din numărătoare.

Noroc că există și lumina, binele, zâmbetul tău, serile de vineri și toate diminețile care stau să vină și să ne găsească îmbrățișați. Oricare vor putea șterge răul care-a fost și care poate n-are să mai vină niciodată. Plus că mai sunt și nopți care nu s-au întâmplat încă, îmbrățișări abisale neconsumate și planete abia descoperite. Toate astea și restul celor multe și frumoase care ne așteaptă să le-mplinim or să facă tot răul ăsta să pară minuscul, centimetric, milimetric, aproape invizibil, cât un bob mic-mic de nisip care-ți rămâne negreșit în tenișii de Vama Veche, oricât i-ai spăla.

Ce stupid... am scris 370 cuvinte, 2010 caractere, când tot ce voiam să-ți zic s-ar fi putut spune și în cele 8 vorbe, 31 de litere și 7 spații inspirate din melodia aia veche, care ne plăcea amândurora în adolescență, când eram la sute de kilometri distanță și ani mulți depărtare de ziua în care aveam să ne întâlnim.

te iubesc.
de la minus la plus infinit.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă. Le puteți citi pe toate cele de până acum aici.