ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Ora la care răsare soarele

Oamenii se definesc după cum se pierd. Iar acum se pierde printre zâmbetele şi ochii lui de bărbat îndrăgostit. În clipele astea, când soarele se grăbeşte să iasă din mare, murdărind albastrul orizontului cu roz și mai apoi roşu, înțelege, în sfârşit, că suntem făcuți pentru multe lucruri, dar nu şi pentru singurătate. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Poveste cu vară, zmei și năluci

Cu drumul ăla la Rupea începuse vara aia pe care nici n-am cerut-o. Ea doar a venit sinceră, fără să-mi pretindă mai nimic în schimb, minunată de imprevizibilă ce a fost. Singura trăită vreodată numai pe două roți, cu mare și plaje noi aproape în fiecare weekend, căutat de licurici lângă Sarmizegetusa, raliuri și pontoane la Dunăre, Calea lactee deasupra pădurii cu nod în gât de câtă frumusețe îmi desfășura în fața ochilor. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Studiu sumar despre somn la omul îndrăgostit

În fiecare dimineață, se trezește zâmbind tâmp amintindu-și cum o mângâie pe întuneric, după ce s-au băgat în pat, și-i spune mereu, ca pe o poveste de noapte bună: ce frumoasă ești. Din glasul lui nu transpare nici entuziasm, nici emoție, nici îndoială. Ca și cum ar zice, uitându-se la ploaie: plouă. Simplu, nedeclamator, de parcă rostește evidențe. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Ceea ce se tace

“Mi-a fost dor să râdem împreună”. Cuvintele, deși benigne și vii, n-au îndrăznit să se rostogolească dintre gânduri pe buze și de acolo să ajungă în urechea căreia i-ar fi fost destinate. Imediat după ce a încheiat întâlnirea cu femeia asta care-i devenise atât de importantă, aceeași de fiecare joi, i s-a părut că toate lucrurile nespuse rămân în noi ca niște surplusuri. Imaginându-și interiorul ca pe o casă, așa cum îi vine cel mai ușor, își închipuie că există undeva acolo, înăuntrul ei, împrăștiate peste tot, sau din contră, încuiate, poate, într-o singură încăpere, toate cuvintele pe care ar fi vrut să le spună vreodată și nu le-a spus. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

O revelație aproape banală

Aveam toate regulile astea și credeam că ele o să mă salveze. Să faci bine, să fii de treabă, să nu superi, să nu rănești, să fii atentă la oamenii de lângă tine, să muncești cu sârg, să fii responsabilă și blândă, corectă. Dreaptă, fără să fii intransigentă. Să ierți ce ți se greșește, să uiți, ba chiar să răspunzi cu-o faptă bună răului. Să crezi, să speri, să vezi binele din fiecare om, să aprinzi măcar puțin partea ta de întuneric. Să. Să. Să. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Atunci venea primăvara

Bucuria poate sta uneori într-o pereche de ștrampi, un fixativ în tub roz și-o felicitare - cadoul invariabil pe care îl primea mama de la noi de 8 martie. Și an după an, ea se fericea de moment ca și cum atunci l-ar fi trăit prima oară. Inclusiv azi, 20 de ani mai târziu, râdea cu tot sufletul în telefon când și-a amintit de „surprizele” noastre. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Un suflet are nevoie de granițe, dar mai ales de poduri

Sunt cu Anca, ea doarme respirând liniștit lângă mine. E sâmbătă în mai, undeva la amiază. Nu știu cât e ceasul și nu sunt curioasă să verific: nici nu-mi pasă, nici nu contează. Am plecat de dimineață din București și iată-ne acum, două prietene, pe o plajă pustie, pe care nu o împărțim nici măcar cu pescăruși. Numai marea vine și se retrage, în jocul ei nesfârșit. Îi văd valurile abandonându-se la mal și-apoi plecând în tihnă și mă simt în siguranță. Încă mai cred că sunetul ăsta de apă care ni se dăruiește pur și simplu, și nouă, și nisipului, ar putea vindeca orice. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Iubirea dinainte de timp și de dincolo de viață

Nu mi-o mai aduc aminte pe mamaie, mama mi-a povestit că ne iubeam mult. Nu îi știu limpede nici chipul, nici mâinile, nici vocea. Nu îmi amintesc cum mergea, cum mă striga sau cum se simțeau îmbrățișările ei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Ne dor plecările

Prima oară când a plecat era marți. Îmi zisese că aș putea să merg cu ea la aeroport, i-am spus că e musai să ajung la birou (era). Seara o ajutasem la bagaje și o încurajasem în timp ce ordonam împreună lucrurile în valiza uriașă. O să te duci, o să îți fie mai bine, ce decizie bună ai luat. Prietena mea pleca din țară, să muncească la mii de kilometri depărtare de București. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Poate că, totuși, nimeni nu se salvează singur

În drumul spre București, se opriseră pe o plajă aproape pustie, pe care o vedeau prima dată. S-au așezat să privească cum se amestecă înserarea cu marea, înghițind ziua, ca s-o înlocuiască cu întuneric și vânt. Corpurile lor curgeau neîntrerupt unul în celălalt, prin braţele şi degetele împreunate. Din afară ar fi putut părea o clipă minunată. Într-un fel și era. Citește articolul