ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Un om ca o sumă de gânduri

Ca să nu uit. Câteodată e ușor, alteori, greu. Câteodată e soare, alteori, ceață. Când zâmbești, când te smiorcăi, când ți-e bine, când te doare, când ți-e dor blând a bucurie, când ți-e dor-plumb care apasă dureros peste torace. Toate-s firești și, dacă se întâmplă, e pentru că toate-s ale tale să le trăiești. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

La răsărit

An după an, ne mai transformăm câte un pic. Și nu pot să văd cât m-am schimbat decât uitându-mă la femeile astea: de la an la an, tot mai asumate, tot mai curajoase, tot mai minunate, atât de femei și totuși încă și-un pic copile. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Simplu, tulburător, veșnic

Singurul lucru ieșit din comun în duminica aia a fost c-au mâncat, prima oară de când mănâncă împreună în sufragerie, așezați la masă, pe scaunele cumpărate cu o zi înainte. Până atunci, nu mâncaseră decât înfundați în canapea, de pe măsuța scundă de pe care își beau și cafeaua. În rest, au făcut lucruri aparent banale. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Să te arăți și să fii văzut

S-au trezit devreme și au lenevit în pat ore întregi în aerul uscat-fierbinte, firesc unei dimineți de iunie. Au umblat iar, ca-n atâtea alte duminici, dintre așternuturile răvășite, printre gânduri, frici, amintiri din trecuturi îndepărtate, în timp ce degetele fiecăruia hoinăreau și ele pe pielea celuilalt. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Aprilie

La prânz, pe o terasă, râde în soare, ocrotită de un braț care i se prelinge leneș pe spate. Împart ultima gură de cafea din ceașca lui și nu mai contează cât e de proastă. E a lor, e târzie și are gustul unui răsărit care i-a găsit îmbrățișați pe canapea.  Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Și la birou poți avea o familie

În orașul ăsta despre care unii zic că n-ar avea suflet, într-un apartament obișnuit dintr-un cartier oarecare, chiar în timp ce eu începusem să scriu textul ăsta, Simona, colega mea din redacție, scotea din cuptor pandișpanul cu lămâie și mac pe care mi-l pregătise, fără ca eu să o fi rugat măcar, ca să mă ajute să închei firesc, cu un desert, prânzul de ziua mea. I-am zis și ei că, în afară de mama, nimeni nu s-a mai oferit vreodată să mă ajute cu așa ceva. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

A fost odată vară

Celei mai triste veri i-a urmat una de liniște amăruie. Trăia încă primprejurul unei absențe, care se insinua în orice trăire. Se gândea că așa va fi de-atunci încolo, cu acea senzație nedefinită și perfidă de lipsă, care se lipise de ea ca o umbră. Se resemnase că va trăi bucurie, dar că gustul ei va fi mereu un pic sălciu, că râsul îi va fi întotdeauna un pic, chiar dacă foarte puțin, pătat de înnorare. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Tempo printre nume și anotimpuri

Cotrobăi uneori prin poze vechi. Cel mai adesea, ca să nu uit că mai există orașe în care nu lăsăm în urmă pe nimeni care să ne țină minte. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Instantanee marocane: Să nu măsori timp, să cântărești doar viața din el

Senzația de timp nesfârșit pe care mi-o lasă lumea arabă mă urmărește ca o umbră.   Citește articolul

ACCES GRATUIT

Mici povești pentru oameni mari

Din Mogador la Atena

Singura rezoluție pe care mi-am pus-o vreodată de Anul Nou s-a întâmplat în 2015. Eram în Maroc de aproape 2 săptămâni și ne organizaserăm astfel încât Revelionul să ne găsească în Essaouira, mica cetate de pe malul Atlanticului. Vechiul Mogador. Citește articolul