Și la birou poți avea o familie

Și datorită unor momente ca ăsta, atunci când mă mai întreabă unii de la înălțimea propriilor convingeri dacă sunt “tot măritată cu job-ul”, ca și cum asta ar fi ceva rău sau greșit, pot să le răspund senină că da.

Îmi pare rău pentru cei care zic că “ai grijă, biroul nu e acolo când ești bolnav sau când ai probleme” și n-aș vrea să fiu în locul lor. În tot ce am traversat de-a lungul anilor, de la cataclisme personale până la bucurii neverosimile, angoase existențiale ori panici de toate felurile, oamenii ăștia - colegii mei - mi-au fost aproape. Și îndrăznesc să cred că și eu lor, atât cât m-am priceput.

Anul trecut, pe 1 noiembrie, la aniversarea Avocatnet.ro de 17 ani, când l-am pus pe Alin să sufle în lumânări, i-am mulțumit, în numele tuturor, că a inventat proiectul ăsta și că ne-a adus, astfel, împreună - o gașcă de misfits - un pic nebuni, un pic inadaptați, un pic ciudați, care și-au găsit la birou (încă) un sens și (încă) o familie.

Fix în orașul ăsta despre care unii zic că n-ar avea suflet. Are. E nevoie doar să-l trăiești lângă oamenii potriviți.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă. Le puteți citi pe toate cele de până acum aici.