Aprilie

Gândurile li se ciocnesc complice, iar în ochii care se îmbrățisează zâmbind au rămas încă artificii. Fără să spună nimic, își citesc în priviri fragmente din orele în care s-au consumat unul pe altul și împreună, iubirea lor. Da. Tocmai au trăit noaptea în care și-au spus. Au găsit în sfârșit curajul pentru cuvintele alea, mici și două, care scot inimile din torace și le pun în mâinile cuiva. Altcuiva.

Sub obrajii grei de sărutări, fragil, un gând al ei se odihnește la umbra unei fericiri. Sufletul i se ghemuiește fricos, dar ea știe că, dacă nu te sperie, măcar un pic, nu e cu adevărat fericire - rotundă, plină, întreagă.

E toată râs în soare și el o privește cu drag. O fi frumoasă. Femeile sunt mereu mai frumoase în hainele bărbaților lor.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă. Le puteți citi pe toate cele de până acum aici.