Instantanee marocane: Să nu măsori timp, să cântărești doar viața din el

Niciunul dintre ceasurile publice peste care-am dat, și-au fost destule, nu era fixat la ora potrivită. Ca și cum n-ar conta, iar timpul ar fi o resursă inepuizabilă. Sau poate că din contră, oricât ar fi ceasul, oricum nu-l avem decât pe "acum".

Toate-mi strigă parcă: Să nu măsori timp, m-auzi? Să nu măsori timp. Să cântărești doar viața din el.

*

Oamenii de aici sunt lumină mergândă.

Când te plimbi prin Medina, te fac să simți că ai zeci de îngeri păzitori. Te privesc cald, cu ochii vii.

Îi vezi - n-au mai mult decât un zâmbet să-ți ofere, dar pe acela ți-l dăruiesc întreg. Dacă te aventurezi pe străduțe îți indică, fără să-i întrebi, unde e piața centrală, crezând că te-ai rătăcit căutând-o.

Sunt primari, naturali, instinctuali, reacționează cu sufletul - râd zgomotos, vorbesc tare, unii peste alții, te salută ca și cum v-ați cunoaște, te întreabă dacă ți-e bine, îți spun că ești frumoasă.

Bonne appetit, îți urează trecând mai departe, lăsându-te abia îngăimând un Merci buimac.

Minunați.

Pare-se că civilizația nu ne dă fără să ne ia, să știți.

*

Diminețile sunt pentru lenevit în lumea arabă.

E 8, dar cartierul comercial își freacă încă ochii lipiți de somn. Pe strada, altfel furnicar, trece sporadic câteun scuter.

Timpul se târâie alene, se face 8.30. Doar un măturator.

Un sfert de oră mai târziu, vânzătorul de ziare începe să le așeze încet pe rafturile metalice. Peste drum, se naște tacticos terasa care va găzdui, mai târziu, palavrele, râsetele și cafelele bărbaților.

Timpul nu se grăbește aici. Suntem eterni tineri, etern fericiți. Veșnicia se creionează în fiecare clipă.

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă. Le puteți citi pe toate cele de până acum aici.