Studiu sumar despre somn la omul îndrăgostit

Cuvintele lui cad mereu grele, se amestecă potolit cu noaptea și par a lua forma unui adevăr absolut, neconstestabil nicicum.

- Iubitule, nici nu mă vezi.
- Nu contează, eu știu.

I-au mai spus și alții că e frumoasă. Numai el, însă, o face să se și simtă așa.

*

A dormit greu și agitat. Dar brațele lui, mereu căutând-o și năpădind-o duios, i-au vlăguit orice nevolnicie. Fiecare sărut pe care i l-a lăsat pe spate a făcut-o să abandoneze, puțin câte puțin, în noapte și somn, tot ce-o înnegura mai tare.

S-a trezit iar râzândă. Și mai ales ușoară.

Este din nou lumină. Are din nou curaj.

*

Crede în el și pentru că noaptea, somnoros, o caută lenos printre aşternuturi şi o trage în brațele lui, un pic smucit, mereu posesiv, ca şi cum trupul ei greu de somn i-ar aparține dintotdeauna. O sărută, abia atingându-i pielea ori părul, ca pe un copil căruia nu vrei sa îi tulburi visele. (Multe luni mai târziu i-a și explicat: de fiecare dată când mă întorc de pe o parte pe alta, în somn, întind mâna după tine. Să te iau în brațe. Pentru că în somn suntem reduși la ce suntem noi de fapt. Suntem curați și limpezi ca într-o dimineață în care nu am mâncat nimic, ca să dăm sânge pentru analize. Goi și sinceri în întuneric și fără cuvinte.)

Uneori, buzele lui lasă pe locurile pe care le ating, urme de poftă și păcat. Alteori, tandrețuri fine. Mereu, poate și puțină adorație amestecată c-un soi de mirare că somnurile lor împart aceeaşi pernă.

Crede în el pentru că, într-o noapte, a multa pe care o dorm împreună, una aparent banală (dar ce e banal la ei?), în miez de întuneric, i-a murmurat în ureche, ca prin vis, că o iubeşte. Şi i-a spus asta, fără nicio miză - căci ea dormea şi era posibil ca nici să nu-l audă. Dar el o spunea ca și cum n-ar fi așteptat răspuns sau reciprocitate.

Probabil pentru că știe că ele oricum există. Sau poate că nici nu contează decât că ea e acolo, moale şi caldă, cufundată în somn şi-n brațele lui.

Sunt doi acum şi dorm abandonați fericit aceleiaşi perne, cu aceeaşi iubire pulsându-le pe buze, în vintre şi vene și oase, într-un oraş sufocat de noapte, într-un pat obişnuit dintr-o cameră unde, la geam, se odihnesc, pe o draperie, Saturn, stele şi un Mercur ştiut doar de ei.

*

Milan Kundera: „Și Tomas își spune în sinea lui: să faci dragoste cu o femeie și să dormi cu ea în același pat - iată două pasiuni nu numai diferite, ci aproape contradictorii. Dragostea nu se manifestă prin dorința de a face dragoste (această dorință se aplică la un număr nesfârșit de femei), ci prin dorința somnului în doi (dorința se referă la o singură femeie).”

Micile povești pentru oameni mari sunt exerciții de sinceritate despre experiențe din viața mea sau a celor din jurul meu. Mai noi sau mai vechi, mai vesele sau mai triste, toate sunt, însă, autentice și reale, așa cum au fost trăite și înțelese de protagoniștii lor. Le scriu și le public, dând deci substanței lor o formă, cu gândul că și oamenii mari au nevoie de povești, pentru că ele răspund nevoii oricăruia dintre noi de a înțelege, prelucra și împărtăși sensul lucrurilor care ni se întâmplă. Le puteți citi pe toate cele de până acum aici.