Modificările la Statutul avocatului sunt cuprinse în Hotărârea Consiliului UNBR nr. 428/2018, publicată vineri în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 64 și se aplică deja.
Iată, mai jos, care sunt noutățile importante aduse profesiei de avocat:
1. Mai întâi, în Statut s-a introdus prevederea expresă că un contract de asistență juridică încheiat conform cerințelor Statutului este singurul mijloc de probă al raporturilor dintre client și avocat; de asemenea, s-au modificat formulările din Statut astfel încât să reiasă fără dubiu că, atunci când se încheie un contract de asistență în formă verbală, el trebuie să fie "redactat" cât mai curând posibil.
2. Referitor la onorarii, a fost eliminată interdicția privind fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei, de către formele de exercitare a profesiei de avocat sau de către avocați.
3. A fost scoasă din Statut prevederea potrivit căreia urmărirea penală și trimiterea în judecată a avocatului pentru fapte penale săvârșite în exercitarea profesiei sau în legătură cu ea se pot face numai în cazurile și în condițiile prevăzute de Legea avocatului.
4. Avocații (mai exact, toate formele de exercitare a profesiei) pot acum să-și angajeze personal auxiliar cu studii juridice superioare, cu condiția ca acest personal să nu îndeplinească activitățile specifice profesiei de avocat.
5. Cât privește structura unui cabinet individual de avocatură, se introduce referirea la avocații salarizați în interiorul profesiei.
6. Modificări privind nedemnitatea avocatului sunt vizate și ele de hotărârea UNBR: printre altele, de acum, se procedează la verificarea cazurilor de nedemnitate ori de câte ori cineva face o sesizare privind avocatul respectiv sau chiar din oficiu, pe întreg parcursul carierei sale în avocatură.
7. Li s-a interzis avocaților să încheie contracte de asistență juridică cu persoane juridice care au calitatea de mandatari ai altor persoane fizice sau juridice care sunt beneficiarii activităților profesionale ale avocatului; altfel vor putea fi cercetați disciplinar și chiar excluși din profesie.
8. Apoi, s-a introdus în Statut referirea la curtea de arbitraj profesional a avocaților, constituită în cadrul baroului.
9. A fost eliminată interdicția de a face parte din consiliul baroului a avocaților care au datorii scadente privind taxele și contribuțiile profesionale.
10. S-a impus obligația de a ține și evidența actelor întocmite pentru activitățile de asistare și reprezentare în fața altor autorități publice a persoanelor fizice/juridice.
11. Referitor la acțiunea disciplinară, aceasta poate fi exercitată în cel mult un an de când consiliul baroului a luat cunoștință de ea (nu de la data săvârșirii), dar nu mai târziu de trei ani de la data săvârșirii.
12. A fost eliminat din Statut, de asemenea, întreg capitolul referitor la asigurările sociale.