Explicațiile acestui fenomen vin de la specialiștii în resurse umane:
„Pe de o parte este de înțeles și de așteptat ca tinerii să schimbe joburile frecvent în primii ani de carieră, pentru că doresc să experimenteze, să acumuleze experiență în domenii diverse. Ei nu conștientizează că experiența adevărată vine după ce stai mai mult într-o companie, recomandabil minim trei ani. Nu înseamnă că dacă stai într-o singură companie mai mult timp nu poți acumula experiențe diverse, nu poți lucra în deparamente sau roluri diferite. Din păcate, ei pleacă din companie, înainte de a solicita sau încerca o schimbare în interior”, a declarat Monica Soare, Managing Partner Artwin Consulting.
De asemenea, studiul arată că 33% dintre acești tineri care urmează să intre pe piața locurilor de muncă cred că vor rămâne salariați ai primului angajator între unu și trei ani.
În contradicție cu dorința lor de a-și schimba primul loc de muncă după primul an, vin datele care arată că pentru acești tineri pe locul doi în topul criteriilor în alegerea unui job se află stabilitatea locului de muncă.
„Văd aici două aspecte. Pe de o parte, generația Z (cei născuți după 1995) au asistat la perioadele de criză economică, atunci când s-au confruntat cu pierderea jobului de către părinți și frații mai mari. Au avut de suferit probabil datărită însecurității jobului celor dragi și atunci apreciază stabilitatea unei companii. Pe de altă parte, este vorba de acel egocentrism specific vârstei de care spuneam mai devreme. Ei sunt atenți la cerințele lor, fără a ține cont de nevoile celorlalți”, a explicat Monica Soare.
În ceea ce privește cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă un manager, pe primul loc în opțiunile tinerilor din Generația Z se află comunicarea, urmată de profesionalism, implicare, eficiență și creativitate.
„Eu îl văd ca pe un lucru îmbucurător, o dovadă de maturitate și aliniere între așteptările candidaților și cerințele companiilor pentru un manager de succes. Dacă vom căuta în studiile de specialitate, vom constata că inteligența emoțională, care include și comunicarea, este un filtru care face în proporție de 90% diferența dintre un manager mediocru și unul de succes. Comunicarea este trăsătura ce are cel mai mare impact asupra echipei și este normal să ne dorim un manager care comunică bine”, a subliniat Monica Soare, Managing Partener Artwin Consulting.
Studiul a fost realizat de compania Artwin Consulting pe un eșantion de 400 de tineri, membri ai Generației Z (născuți după 1995).
Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteți citi aici articolul original.
Comentarii articol (0)