Record de reclamații la CFR. Ce-i nemulțumește cel mai mult pe călători
Record de reclamaţii la CFR Călători, anul trecut, cele mai multe din cauza condiţiilor din vagoane. Şi nu este de mirare, dacă ne uităm la cât de puţine investiţii s-au făcut.
Anul trecut au circulat mai puţine trenuri de călători pe întreaga reţea feroviară din România. Vorbim de o medie zilnică de 1.366 de garnituri, cu 4,3% mai puține faţă de anul 2017, când au fost 1.426, se arată în raportul pe activitate al companiei pe anul trecut.
Zona euro este pentru România un club select, la care încă aspiră. Ca să renunţi la moneda naţională şi să adopţi euro sunt de îndeplinit patru criterii, adică trebuie să demonstrezi că ţara ta are o economie stabilă şi solidă. Iar dacă în discuţie mai apar şi referiri la o nouă criză economică mondială, atunci chiar ai de calculat cu atenţie un astfel de pas. „Din perspectivă politică poate fi atrăgător să oferi public o dată, să arăţi că guvernul este pro-european, pentru că pregăteşte aderarea la zona euro, dar cred că mai important ar fi de fapt o viziune generală: ce putem face astfel încât să ne pregătim economia pentru statutul de membru al zonei euro”, spune Pawel Tokarski, un analist economic care oferă consultaţii de specialitate chiar şi pentru guvernul Germaniei.
Comentarii articol (0)