Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 3,41%, cel mai înalt nivel din ultimele opt luni
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,41%, cel mai înalt nivel din ultimele opt luni, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Oradea pare să fi găsit reţeta perfectă de dezvoltare a unui oraş. Bugetele de investiţie au crescut de la an la an în ultimul deceniu, fondurile europene sunt atrase la foc continuu, iar rezultatele sunt vizibile la tot pasul. Clădiri renovate, un sistem de termoficare modernizat, poduri noi, o centură de invidiat şi un parc industrial în continuă expansiune. Până în 2022, Oradea va trece prin transformări uriaşe, care o vor transforma într-unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară.
Pe biroul primarului din Oradea stau zeci de documente, cărţi, studii şi obiecte personale, într-o dezordine controlată, pe care doar Ilie Bolojan o poate înţelege. Preferă să-şi ţină şedinţele la o altă masă, pentru că oamenii din subordinea sa nu mai au loc pentru propriile documente. Filosofia sa de dezvoltare a oraşului este simplă, dar eficientă: mai mult de un mandat de primar, majoritate de două treimi în Consiliul Local, atragerea investitorilor străini şi a fondurilor europene, dar şi bugete de investiţii serioase.
Comentarii articol (0)