Ordonanța de urgență nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate care constituie secrete comerciale împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale a intrat în vigoare pe 19 aprilie 2019.
Această ordonanță stabilește, cum am menționat mai sus, o serie de măsuri de protecție suplimentare în ceea ce privește secretele comerciale. Puteți vedea aici ce informații sunt considerate secrete comerciale și ce fapte care afectează astfel de secrete comerciale sunt interzise. Simpla interzicere, însă, nu este suficientă. Deținătorii de secrete comerciale trebuie să beneficieze și de unele măsuri care să le garanteze, efectiv, faptul că acele secrete sunt protejate.
De aceea, firmele protejate de OUG nr. 25/2019 pot, pe lângă acționarea în judecată a persoanelor care nu le respectă secretele comerciale (puteți citi mai multe, aici, despre ce se poate cere în justiție, într-o astfel de situație), să ceară instanței să ia (și) o serie de măsuri provizorii. Aceste măsuri au rolul de a proteja deținătorul secretului comercial de acțiuni care ar putea crea prejudicii iremediabile, în special în contextul în care o hotărâre definitivă favorabilă ar putea fi dată prea târziu.
Atenție! Măsurile provizorii prevăzute de OUG nr. 25/2019 se completează cu prevederile din Codul de procedură civilă referitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Conform aceluiași cod, acestea au natura unei ordonanțe președințiale. Astfel, măsurile provizorii privind secretele comerciale pot fi cerute și dacă presupusul deținător nu a inițiat o acțiune pentru încălcarea obligațiilor privind secretele comerciale.
Totuși, OUG nr. 25/2019 stabilește că, dacă s-au dispus măsuri provizorii, pentru menținerea lor, beneficiarul trebuie să introducă acțiune împotriva persoanei obligate la respectarea lor, în termen de 30 de zile calendaristice.
Ce măsuri provizorii pot cere firmele care dețin secrete comerciale
Conform OUG nr. 25/2019, firmele pot cere următoarele măsuri provizorii:
- încetarea sau, după caz, interzicerea, cu titlu provizoriu, a utilizării sau a divulgării secretului comercial;
- interdicția de a produce, oferi, introduce pe piață sau utiliza mărfuri, precum și de a importa, exporta sau depozita astfel de mărfuri, dacă ele au la bază o utilizare ilegală a secretului comercial;
- indisponibilizarea mărfurilor precum cele menționate mai sus, inclusiv a mărfurilor importate, astfel încât să se împiedice intrarea sau circulația acestora pe piață;
- alternativ la măsurile de mai sus, instanța poate dispune ca orice continuare a presupusei utilizări ilegale a unui secret comercial să facă obiectul constituirii unei cauțiuni stabilite de instanță destinată să asigure despăgubirea deținătorului secretului comercial.
Care sunt condițiile pentru implementarea acestor măsuri provizorii
Firmele care solicită asemenea măsuri trebuie să probeze o serie de fapte. În primul rând, ele trebuie să demonstreze că secretul comercial există (am arătat în acest articol ce informații sunt considerate secrete comerciale) și că ele dețin secretul comercial.
De asemenea, firmele trebuie să arate și că secretul comercial este dobândit, utilizat sau divulgat în mod ilegal sau că o astfel de faptă ilicită este iminentă.
Uneori, pe lângă aceste condiții, solicitantul s-ar putea să fie obligat să depună o cauțiune. Rolul acesteia este de a acoperi eventualele prejudicii cauzate de măsuri, dacă se ajunge la concluzia că firma care le-a cerut nu ar fi beneficiat de protecțiile acordate titularului secretului comercial.
Avantajul cu privire la măsurile menționate mai sus este că standardul probatoriu (practic, cu câtă exactitate trebuie să probeze cineva ceva) se bazează pe „un grad suficient de siguranță”, conform OUG nr. 25/2019. În concret, firmele nu vor trebui să demonstreze elementele de mai sus cu un standard de exactitate la fel de strict cum ar fi fost nevoie pentru obținerea unei hotărâri favorabile.
Mai exact, conform unei hotărâri a unei alte instanțe civile (sentință din 2013 a Judecătoriei Iași - Secția civilă), „un grad suficient de siguranță” înseamnă că informația dedusă din administrarea probatoriului nu trebuie să fie ambiguă. În acest context, dacă firmele ar putea demonstra că este rezonabil să se presupună că secretele comerciale sunt ale lor și că obligațiile de respectare ale acelor informații protejate au fost încălcate, ele ar trebui să poată obține măsurile provizorii.
De ce elemente ține cont instanța, pentru stabilirea măsurilor provizorii
Nu este suficientă demonstrarea elementelor de mai sus. Pe lângă constatarea existenței acestora, instanța merge mai departe și face o analiză de proporționalitate între cererea firmei de acordare a măsurilor provizorii și modalitatea în care ar putea fi afectată persoana despre care reclamantul pretinde că ar fi încălcat obligațiile privind secretul comercial.
Motivul pentru care se face o asemenea analiză este că, în acest stadiu, lucrurile s-ar putea să nu fie prea clare. Există riscul ca instanța să dispună anumite măsuri provizorii, dar, în final, să se dovedească, de exemplu, că nu a existat un secret comercial sau că presupusa încălcare a obligației de respectare a acelui secret era, de fapt, o faptă licită.
De aceea, instanța va ține cont de următoarele elemente:
- valoarea și alte trăsături specifice ale secretului comercial;
- măsurile luate în vederea protejării secretului comercial;
- comportamentul pârâtului în dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretului comercial;
- impactul utilizării sau divulgării ilegale a secretului comercial;
- interesele legitime ale părților și impactul pe care aprobarea sau respingerea măsurilor l-ar putea avea asupra părților;
- interesele legitime ale terților;
- interesul public;
- protejarea drepturilor fundamentale.
Astfel, instanța va lua în considerare o serie extinsă de elemente, pentru a vedea dacă se justifică luarea de măsuri provizorii. Deciziile vor fi diferite de la caz la caz.
Până când durează măsurile provizorii
Odată dispuse, măsurile provizorii au o durată limitată în timp. Ele vor dura până la:
- expirarea termenului de 30 de zile calendaristice (menționat mai sus), dacă presupusul titular al secretului comercial nu a inițiat vreo acțiune în instanță împotriva persoanei care este ținută la respectarea măsurilor provizorii;
- există o schimbare de situație, în sensul că justificarea ce exista pentru luarea măsurilor a dispărut.
Astfel, firmele care vor să obțină astfel de protecții trebuie să rețină că, odată dispuse, acestea pot fi retrase oricând, dacă motivele luării lor nu se mențin pe tot parcursul perioadei în care sunt permise (până la 30 de zile, dacă nu s-a introdus acțiune, și până la pronunțarea unei hotărâri definitive, dacă a fost introdusă acțiune).
Ce se întâmplă dacă persoana obligată la măsuri provizorii nu le respectă
Pot exista cazuri când, deși presupusa persoana care ar fi încălcat obligațiile privind secretul comercial este ținută la respectarea măsurilor provizorii, ea să nu le respecte.
De aceea, OUG nr. 25/2019 a stabilit o serie de sancțiuni:
- amendă civilă între 500 și 5.000 lei pentru persoane fizice;
- amendă civilă între 0,1 și 1% din cifra de afaceri realizată anul anterior pentru persoane juridice, dar nu mai puțin 10.000 lei;
- amendă civilă între 10.000 și 100.000 lei, dacă cifra de afaceri realizată în anul financiar anterior sancționării nu poate fi determinată;
- amendă civilă între 5.000 lei și 50.000 lei, dacă e vorba de o persoană juridică nou-înființată, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancționării;
- penalități de întârziere între 100 și 5.000 lei pe zi de întârziere, indiferent că e vorba de persoane fizice sau firme care sunt ținute la respectarea măsurilor provizorii.
Se va ține cont de eficiența, proporționalitatea și efectul de descurajare în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei ale amenzii, când aceasta este stabilită efectiv.