Primul:
Amenda e apanajul statului, o sancțiune pe care o poate impune numai prin organele sale. Există amenzi penale și amenzi contravenționale, acestea din urmă fiind cele mai întâlnite și cele mai multe după numărul de acte normative care le cuprind. Amenzile penale se dau în procesele penale și sunt cea mai "finuță" sancțiune penală pentru o infracțiune: în orice scenariu e mai bine să primești 36.000 de lei amendă, decât trei ani și șase luni cu executare.
Amenzile contravenționale le întâlnim și le primim la tot pasul, nu e nevoie de procese pentru ele: agentul constatator vine, vede și aplică (agentul e diferit, de la caz la caz, dar stabilit întotdeauna în lege, acolo unde se prevede și sancțiunea și cuantumul ei). Cele mai frecvente amenzi sunt cele rutiere, agentul constatator fiind polițistul.
Avem amenzi în legislația noastră inclusiv în Legea asociațiilor de proprietari (Legea nr. 196/2018), dar pe care nu vecinii contravenientului le aplică, președintele asociației sau administratorul de bloc, ci agenții constatatori prevăzuți de lege (uneori, e chiar primarul). Tot legată de faptele prin care sunt deranjați vecinii de bloc este și Legea nr. 61/1991, unde sunt prevăzute amenzile pentru tulburarea liniștii (și orele de liniște).
Altfel spus: omul de rând nu este abilitat să aplice amenzi, ci organele statului.
Al doilea:
Admițând că fiecare dintre noi și-ar trasa niște reguli proprii, însoțite de sancțiuni pentru nerespectarea lor: cine aruncă panseluțe peste gardul meu primește o amendă de 20 de lei/panseluță; locatarii care parchează perpendicular pe locul de parcare să fie amendați cu câte 1.000 de lei/parcare greșită. Nu ne împiedică nimeni să stabilim aceste sancțiuni. Ceea ce ne lipsește este forța de a le impune, condiția esențială pentru a-l face pe cel care nu a respectat regula să se supună sancțiunii respective.
Statul are posibilitatea să și oblige persoana fizică sau juridică amendată să plătească amenda, pe când omul de rând nu poate să-l oblige pe alt om de rând să-i plătească amenda.
În asociația de proprietari, locatarul care ar comite vreuna dintre faptele de care au fost agățate niște amenzi nu poate fi obligat să le și plătească. Singurele sume pe care o asociație le poate strânge de la asociați și alți locatari din bloc sunt strict cele prevăzute de lege, iar printre ele nu se numără amenzile.
Cu riscul repetării: și dacă toată lumea din asociația ar vota pentru instituirea unor astfel de amenzi, cel sancționt a doua zi tot nu ar putea fi constrâns să le plătească, deoarece asociația nu are forța de constrângere a statului. Dacă amenda ar ajunge să se regăsească pe avizier, în dreptul întreținerii, proprietarul amendat poate să conteste oricând acea sumă, care nu se încadrează, în mod evident, în niciuna dintre tipurile de cheltuieli ce trebuie plătite lunar, conform Legii asociațiilor de proprietari.
Dacă ți-a plăcut această curiozitate legislativă, mai avem și altele. Le găsești pe toate aici.
Comentarii articol (12)