Comisia Europeană a dat publicității, luni, un studiu privind produsele alimentare cu dublu standard de calitate, realizat în 19 țări membre UE, însă printre care nu s-a aflat și România. Astfel, potrivit acestuia, au fost testate aproape 1.400 de produse și doar 9% din acestea aveau o compoziție diferită, deși partea din față a ambalajului era identică.
Comisia Europeană a publicat luni rezultatele unei campanii paneuropene de testare a produselor alimentare, care arată că unele produse sunt comercializate sub mărci identice sau similare, dar cu compoziție diferită.
Începe competiția pentru podiumul european la producțiile vegetale. După recoltele din această vară și din toamnă, vom afla performerii europeni din anul agricol 2019. Anul trecut, România s-a aflat în plutonul celor mai mari producători europeni la șase culturi vegetale.
Să ne amintim distribuția producțiilor principalelor culturi din anul 2018, la nivelul Uniunii Europene: 75,8% din producţia totală de grâu a fost obținută de şapte state membre UE: Franța, Germania, Regatul Unit, România, Polonia, Spania, Italia.
Comentarii articol (0)