„La ANAF, după schimbarea conducerii, iată că rezultatele sunt foarte bune. În luna iunie există o depășire de plan la ANAF. Mică, dar este depășire de plan. Până la final de an se recuperează ceea ce a avut doamna președinte Călugăreanu ca și mandat foarte clar. Deci lucrurile se schimbă la ANAF. Va fi și acolo o schimbare radicală”, a afirmat Eugen Teodorovici.
Pe 3 iunie, Mirela Călugăreanu a înlocuit-o pe Mihaela Triculescu în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)l. Mirela Călugăreanu, preşedinte al ANAF, este principala responsabilă pentru Formularul 600, care a generat panică printre români la începutul anului 2018. Mirela Călugăreanu a fost desemnată, pentru prima dată, şef la ANAF în luna iulie a anului 2017, după ce fostul premier Mihai Tudose l-a demis pe Bogdan Stan.
Lipsa specialiștilor îi costă și pe patronii care plătesc mai mult pentru angajați, chiar dacă aceștia nu sunt performanți, dar îi costă mai mult și pe consumatorii finali care ajung să accepte orice servicii doar pentru că sunt singurele disponibile. Adrian Vascu, realizator Veridice, explică:
„Concret, cauți un electrician pentru că vrei să înlocuiești instalația electrică de acasă și angajezi o echipă specializată. Doar că din toată echipa, unul singur este electrician cu o calificare, restul sunt oameni care «au furat meserie». Când afli acest lucru? Când ai aerul condiționat pornit și pui și fierul de călcat în priză și sare siguranța pentru că legăturile au fost făcute prost.
Ai plătit mai puțin pentru că nu erau toți electricieni? Nu, din contră! Ai plătit mai mult decât în mod normal pentru că doar pe ei i-ai găsit disponibili și, cum cererea e mare, și tarifele lor sunt pe măsură pentru că știu că oamenii vor plăti.
De ce am ales exemplul cu electricienii? Pentru că deficitul de personal în sectorul lor este atât de mare încât patronii spun că au dus salariile nete la 1500 de euro doar pentru a avea cu cine să onoreze contractele. Lipsa specialiștilor este costisitoare pentru patroni, este costisitoare și pentru clienți, este costisitoare pentru economia țării. Un studiu recent arată că România pierde anual 6% din PIB doar pentru că nu are destui meseriași. Un alt studiu făcut la nivel global pune România pe locul doi la capitolul dificultății cu care firmele reușesc să atragă personalul de care au nevoie.”
Studiu: Schimbările climatice au adăugat 4 grade Celsius valului de căldură din luna iunie
Schimbările climatice provocate de influenţa omului ar fi stat la originea valului de căldură extremă consemnat luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,9 grade Celsius, cu 4 grade Celsius peste temperaturile maxime obişnuite în acea perioadă a anului, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un studiu citat de Reuters.
„Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o creştere abstractă a temperaturii medii la nivel mondial, ci o diferenţă ce poate fi simţită la ieşirea afară pe timp de caniculă”', a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător-şef în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda, unul dintre autorii studiului, potrivit Agerpres.
Comentarii articol (0)