Proiectul de lege privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis, utilizate în scop medical a fost adoptat tacit de Senat spre sfârșitul lui 2019, iar acum se află în dezbaterea comisiilor de la Camera Deputaților, ceea ce înseamnă că, peste nu multă vreme, ar putea primi vorul decisiv din Parlament.
Scopul proiectului e să facă posibilă cultivarea, recoltarea și comercializarea plantei exclusiv pentru scopuri medicinale. În eventualitatea în care proiectul va fi adoptat, pacienții vor putea găsi în farmacii medicamente, calmante și preparate din planta de canabis, eliberate doar pe bază de prescripție medicală și utilizând un formular special, conform proiectului de lege.
Prescrierea medicală s-ar face în baza unor formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripții medicale destinate exclusiv acestui scop. Prescrierea medicală va putea fi făcută atât în cadrul unităților sanitare umane, cât și în cele veterinare.
Potrivit textului proiectului de lege, tratamentele pe bază de canabis vor putea fi prescrise pentru a scădea durerea cronică (în special în cazul pacienților care suferă de cancer) sau pentru a determina creșterea apetitului și reducerea pierderii în greutate, simptome asociate cu HIV/SIDA.
Încă din martie 2019, autoritățile din România luau în calcul legalizarea plantei de canabis ca terapie adjuvantă pentru bolile cronice, după ce s-a observat că poate fi folosită cu succes în cazul epilepsiilor rare (sindromul Dravet și Lennox-Gastaut). Această măsură ar aduce țara noastră în rândul statelor din Europa și din lume care au legalizat deja planta în scopuri medicinale.
Atenție! Proiectul legislativ nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, trebuie adoptat de Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (17)