Codul administrativ stabilește, printre altele, care este regimul proprietății publice și, în special, cum pot fi concesionate bunurile proprietate publică. O foarte importantă schimbare adusă de Codul administrativ este posibila extindere a duratei maxime pe care poate fi stabilită perioada de concesionare a unui astfel de bun.
Conform Codului administrativ, concesiunea bunurilor proprietate publică se poate face, ca regulă, pe o perioadă de maximum 49 de ani. La fel ca până acum: vechiul cadru legislativ - mai exact, Ordonanța de urgență nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică (OUG 54/2006) - stabilea aceeași limită.
Schimbarea, însă, vine în privința perioadei pe care poate fi prelungită această concesiune. Dacă OUG 54/2006 limita prelungirea la „o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, prin simplul acord de voință al părților”, Codul administrativ permite stabilirea concesiunilor pe o perioadă mai mare de 49 de ani, prin lege specială. Fără să stabilească nicio limită în privința perioadei cu care durata inițială de 49 de ani este extinsă.
Este adevărat că noul cadru legislativ aplicabil stabilește adoptarea unei legi speciale pentru ceea ce depășește 49 de ani. Ceea ce, cel puțin în teorie, va duce la mai multe dezbateri cu privire la extinderea perioadei de concesiune. Astfel, concesiunea s-ar putea să fie și mai legitimă și procedura (de extindere) să permită mai multor părți interesate să își exprime punctele de vedere. În schimb, lipsa unei limite ar putea fi problematică.
Și, pentru a înțelege de ce este foarte importantă stabilirea unui cadru legislativ care să ofere garanții în privința unor astfel de concesiuni, este necesară o prezentare exemplificativă a ce bunuri pot face parte din domeniul public al statului și care pot face obiectul concesiunii.
Însuși Codul administrativ prevede, în cadrul celei de-a doua Anexe, o serie de exemple de bunuri proprietate publică. Redăm o parte din ele:
- bogățiile de interes public ale subsolului;
- pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică;
- resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, împreună cu platoul continental;
- rețelele de transport al energiei electrice;
- conductele de transport al țițeiului, al produselor petroliere și al gazelor naturale.
Adică vorbim fix de acele resurse strategice ale statului care au importanță critică pentru funcționarea și dezvoltarea țării. În astfel de condiții, devine și mai importantă stabilirea unui cadru legislativ cât mai clar și previzibil care să permită posibilitatea de a prevedea ce se întâmplă cu astfel de bunuri și pe cât timp pot fi concesionate. Nestabilirea unei limite cu privire la perioada pe care poate fi extinsă perioada inițială de 49 de ani - chiar și prin lege specială - ar putea crea probleme, în contextul acesta.
Comentarii articol (0)