Ordinul CNSP nr. 239/24.05.2019 pentru aprobarea metodologiei privind mecanismul de calcul al cifrei de afaceri a fost adoptat de CNSP și cuprinde regulile ce trebuie luate în calcul la calcularea cifrei de afaceri (CA) în cazul firmelor care aplică facilitățile fiscale din sectorul construcțiilor (în cuprinsul ordinului nu este prevăzută publicarea în Monitorul Oficial). Prevederi referitoare la cifra de afaceri și calculul acesteia s-au regăsit până acum doar în Ordinul comun nr. 2165/837/743/2019 privind formularul 112.
Notă: În acest context, ne aducem aminte că luna trecută au intrat în vigoare unele noutăți în materia acestor facilități fiscale (le găsiți sintetizate aici), printre care o schimbare în privința cifrei de afaceri în funcție de care se acordă aceste facilități (cel puțin 80% din CA totală să fie din construcții).
Astfel, metodologia de calcul a CA din ordinul CNSP se aplică doar firmelor care au înregistrat în actul constitutiv cel puțin unul dintre codurile CAEN prevăzute de OUG nr. 114/2018 și care beneficiază de facilități fiscale în sectorul construcțiilor.
Transpunând inclusiv noutățile fiscale aplicabile de luna trecută, metodologia în dezbatere prevede următoarele reguli:
- în cazul societăților noi (înregistrate la registru de la 1 ianuarie 2019), CA se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea;
- în cazul firmelor mai vechi, facilitățile fiscale se vor acorda pe toată durata acestui an dacă, în 2018, CA din activitățile enumerate în Codul fiscal a fost de măcar 80% din CA totală; în schimb, dacă limita minimă nu este atinsă, conform proiectului de ordin, se va aplica tratamentul societăților noi, așa cum e descris mai sus;
- CA luată în calcul va fi cea realizată pe bază de contract sau comandă și acoperă, în cazul contractelor de execuţie, manoperă, materiale, utilaje, transport, echipamente, dotări, precum şi alte activităţi auxiliare necesare;
- CA va cuprinde inclusiv producția realizată și nefacturată, potrivit proiectului de ordin și se referă și la alte tipuri de contracte în afară de cele de execuție - de exemplu, contracte de servicii, furnizare;
- același ordin mai prevede faptul că acolo unde există sucursale, filiale au puncte de lucru în diverse zone din țară se va calcula CA pe întreaga societate;
-
mai departe, proiectul prevede că CA totală reprezintă suma veniturilor cumulate pe perioada de referință realizate din vânzarea de produse (nu se vor lua în calcul veniturile din produsele cumpărate și revândute) şi prestarea de servicii, la care se vor adăuga:
- veniturile din subvenţiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, înregistrate în contabilitate pe parcursul fiecărei luni de raportare;
- soldurile lunare creditoare, înainte de transferul în contul de profit şi pierdere, ale veniturilor aferente costurilor stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie, evidenţiate în contabilitate la sfârşitul lunilor de raportare în care se înregistrează sold creditor;
- veniturile din producţia de imobilizări corporale şi producţia de investiţii imobiliare, înregistrate în contabilitate pe parcursul fiecărei luni de raportare.
- din CA totală calculată conform regulilor de mai sus se vor scădea, potrivit proiectului, sumele reprezentând soldurile lunare debitoare, înainte de transferul în contul de profit şi pierdere, ale veniturilor aferente costurilor stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie, evidenţiate în contabilitate la sfârşitul lunilor de raportare în care se înregistrează sold debitor;
- în fine, ponderea de 80% a CA din activitățile CAEN precizate în OUG nr. 114/2018 din CA totală se va calcula ca raport între suma rezultată din calculul rezultat în urma aplicării acestei metodologii acum în dezbatere și suma reprezentând CA totală rezultată din documentele contabile ale firmei, înmulțit cu 100.
Important! Recent a intrat în vigoare regula potrivit căreia neacordarea salariului minim în construcții de 3.000 de lei va duce la pierderea facilităților fiscale. Pentru angajatori asta poate însemna apoi sume suplimentare de plată, însoțite de dobânzi și penalități.
Reamintim aici că una dintre facilitățile promise anul trecut, prin OUG nr. 114/2018, nu se poate aplica nici la acest moment: e vorba de contribuția asiguratorie de muncă în cotă redusă (0,3375%). La acest moment, în lipsa unei scheme de ajutor de stat, firmele din construcții doar se uită în legislația fiscală la această cotă minimă și o aplică pe cea normală pe hârtie (2,25%) pentru că Guvernul nu s-a asigurat că există pârghiile pentru aplicarea ei (de chestiunea aceasta și-au dat seama autoritățile fiscale oricum destul de târziu, după câteva luni de raportare).
Redacția noastră a urmărit îndeaproape reglementarea și efectele practice ale acestor facilități fiscale, de când au fost adoptate, în decembrie 2018 și până în prezent. Toate articolele pe această temă se regăsesc aici.
Notă: Textul integral al metodologiei este disponibil aici.