De la începutul acestui an, o parte dintre fermierii care au accesat finanțări prin PNDR au de respectat o serie de noi reguli. Aceste schimbări au apărut odată cu modificarea Legea nr. 566/2004, actul normativ ce stabilește cadrul legal al activității cooperațiilor agricole.
Mai exact, potrivit unui comunicat ce a fost publicat de puțină vreme pe website-ul AFIR, beneficiarii unor finanțări prin PNDR 2020 trebuie, dacă prin asta au obținut un avantaj la departajarea proiectelor, să-și păstreze statutul de membru într-o formă asociativă pe care îl avea la prezentarea proiectului pe toată durata de desfășurare a acestuia.
"O condiție esențială asupra căreia doresc să atrag atenția este faptul că beneficiarii care au primit punctaj suplimentar pentru principiul apartenenței la o cooperativă agricolă, trebuie să menţină calitatea de membru în cooperativa agricolă pe toata perioada de implementare şi de monitorizare a proiectului", subliniază, în comunicatul de presă, directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.
Potrivit legislației în vigoare, se pot asocia în cooperative agricole atât persoanele fizice, cât și cele juridice, cu condiția să fie fermieri activi sau să aibă cod CAEN principal din diviziunea 01 a secțiunii A "Agricultură, silvicultură şi pescuit" ori din diviziunile 10, 11 și 12 ale secțiunii C "Industria prelucrătoare".
Forma modificată la începutul acestui an a Legii nr. 566/2004 aduce beneficiarilor de finanțări ce fac parte din asociații agricole o serie de avantaje. Așa cum se precizează și în informarea de presă, vorbim aici și despre "scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole pentru primii cinci ani de la intrarea în producție sau scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor cedate către cooperativă".
În acest an, reprezentanții grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol pot solicita AFIR finanțări pentru decontarea costurilor legate de înființarea și funcționarea grupurilor până la sfârșitul lunii septembrie.
Finanțările acordate grupurilor de producători prin PNDR sunt în totalitate nerambursabile, dar nu pot depăși valoarea de 100.000 euro/an și 10% din valoarea producției comercializate anual, în primii cinci ani de la recunoașterea grupului de producători.