Nevoia de a fi popular la copii: când este un pericol, când e o binecuvântare

Articol scris de Psiholog Corina Dobre

Când, curioasă, am făcut printre adolescenți o scurtă cercetare, ca de fiecare dată când mă pregătesc să scriu despre adolescenți și adolescență, fiul meu cel mic, deja si el foarte adolescent, mi-a explicat: „Mami, sunt adolescenți care își doresc mai mult decât este firesc să fie populari, pentru că au mai multă nevoie decât alții să se simtă importanți și apreciați.” Pentru mulți dintre adolescenți însă, ideea de popularitate pare să fie toxică, și așa cum ei s-au exprimat, „nu există persoane mai deasupra față de altele”, „chestia asta cu popularitatea este o porcărie, ar trebui ca toți să fim ca frații.” Pe de altă parte însă, „este plăcut să te știe lumea și să te salute pe hol.”

Este sănătos ca fiul sau fiica mea să își dorească să fie populari?

Urmează, firesc, întrebările pe care ni le punem ca părinți: Ce înseamnă să fie popular? Este sănătos ca fiul sau fiica mea să își dorească să fie populari? Popularitatea sau lipsa ei vor avea consecințe în viața lui/ei de adult? Și înainte de a vă invita să vă întoarceți la perioada dvs. de adolescență și cum v-ați perceput atunci în ceea ce privește popularitatea, vă pot spune că studiile arată, fără urmă de îndoială, că adolescenții populari au abilități sociale și de relaționare superioare celor mai puțin populari, abilități ce le netezesc drumul în viața.

Două tipuri de popularitate, una sănătoasă, alta mai puțin

Dar în ce fel populari? Există mai multe feluri de popularitate? Popularitatea este într-adevăr de două feluri: există popularitatea legată de calitățile fiecăruia și de cât de plăcut este de ceilalți: este generos, loial, prietenos, comunicativ, sare cu ușurință în ajutor, cu un bun simț al umorului, iar aceste trăsături de personalitate sunt căutate de cei din jur. Este popularitatea pe care ne-o dorim pentru copiii noștri, sănătoasă și bazată pe ceea ce sunt, ancorată în valori corecte. Și mai există popularitatea dată de statut: care este legată de rolul și locul pe care îl am în grupul de adolescenți, influențată de cum mă percep ceilalți: pot să fie populari pentru că au un frate mai mare, de exemplu și sunt apropiați de cei din clasele mai mari, sau pentru că au prieten sau prietenă, sau cum ei se exprimă „iubit sau iubită”, sau pentru că au un anumit stil: cum se îmbracă, ce muzică ascultă, și astfel dau tonul la diverse curente în școală sau în grupul din care fac parte.

Risc de anxietate și relații toxice pe termen lung

Popularitatea legată de statut este dependentă de context, de loc, diferă de la o etapă la alta, de la un grup la altul: „eram printre cei cool la școala veche, mă simțeam important; a fost greu când m-am mutat, am devenit deodată un nimeni.” Adolescenții populari în acest fel pot fi, de fapt, foarte puțin plăcuți de ceilalți. Studiile făcute în SUA și în Europa de Vest arată că numai 30% dintre ei sunt văzuți ca fiind buni, generoși, calzi, de încredere. Pentru că popularitatea vine ca urmare a unei nevoi de a se simți speciali, de a avea putere și influență, își păstrează acest statut adesea prin comportamente toxice, respingând, manipulând. Nu este de mirare că ceilalți nu îi plac. Consecințele pe termen lung pentru acest gen de popularitate sunt cum nu se poate mai nefericite, cu risc de depresie și anxietate, de relații toxice, o viață în care se concentrează pe ce cred ceilalți, puțin atenți la ceea ce sunt, după cum ei spun: „un pas greșit și ești out”, „nu mai ai timp pentru tine, este ca și cum trebuie să fii atent numai la ce cred ceilalți.”

Contează sprijinul și acceptarea din familie

De unde vine nevoia de a fi văzuți și acceptați în atât de mare măsură? Este mai întâi, în limite rezonabile, o etapă firească vârstei. După cum am mai scris, desprinderea de casă, de siguranța relației cu părinții presupune și regăsirea în grupul de prieteni sau amici. Grupul începe să se constituie într-o nouă bază de siguranță. Însă adolescenții care au o relație sigură cu părinții lor, care au fost și sunt sprijiniți și acceptați de aceștia, nu au nevoie să caute exagerat atenție sau putere în grupul de prieteni.

Critica, neglijarea emoțională, abuzul fizic sau verbal sunt contexte care îi vor împinge pe copii, pe adolescenți, să caute ceea ce acasă nu au primit: atenție, validare, control. Dacă popularitatea legată de statut poate fi toxică pe termen mediu sau lung, respingerea pe care o trăiesc adolescenții ce își doresc să fie parte dintr-un grup și nu reușesc să se integreze are efecte negative imediate, efecte ce se pot menține o perioadă lungă de timp. Și după 20 de ani sunt pacienți care povestesc în cabinet despre durerea de a se simți inadecvat la 18 ani, durere pe care o mai simt uneori prezentă: nu sunt bun, nu merit să fiu iubit, sunt defect, toți ceilalți sunt mai valoroși decât mine. Și, din păcate, dacă ajung într-un context toxic, oricât de bune au fost și sunt relațiile cu părinții, nu vor fi scutiți de suferința respingerii. Sigur, cu sprijin, efectele pe termen mediu și lung nu vor fi la fel de intense.

Ajutați-vă copiii să construiască relații sănătoase

Cum îmi pot ajuta copilul adolescent să navigheze prin tumultoasele ape ale popularității? Întâi este de acceptat și de către mine, părintele, și apoi și de către copil, că popularitatea nu este de fapt în controlul nostru. În grupurile de adolescenți cu care lucrez, o problemă frecventă este legată de sentimentul de inadecvare pe care îl trăiesc când se raportează la copiii populari. Iar ceea ce funcționează de fiecare dată pentru a-i întoarce înspre ei înșiși este înțelegerea conceptului de popularitate: că sunt adolescenți plăcuți și populari pentru ceea ce sunt, dar care pot să nu fie atât de influenți, iar alții care își construiesc acest statut, uneori cu orice mijloace. Iar apoi ne întoarcem la ei și la valorile lor, cum își construiesc relațiile, ce înseamnă pentru ei o relație sănătoasă, care sunt lucrurile în care cred. Și de fiecare dată functionează ca o magie când înțeleg ce se întâmplă cu ei și cu ceilalți si mai ales când își clarifică ceea ce este important pentru ei și de ce.

Și dacă observ că adolescentul meu este interesat mai mult decât îi face bine de locul pe care îl ocupă în grup și de cum este perceput de ceilalți, este important ca eu, părintele, să mă întreb: Cum îl învăț să construiască relații sănătoase? Care sunt valorile la care noi, familia noastră, ne raportăm? Cum percepe copilul meu aceste valori? Cât de atent sunt la nevoile lui emoționale și cum știu să îl ascult? Se simte copilul meu adolescent acceptat și înțeles de către noi, părinții lui? Iar răspunsurile acestor întrebări ne vor ajuta să găsim împreună un drum echilibrat, pentru că relațiile sănătoase pe care le trăiesc acasă sunt modelul pe care copiii noștri îl vor replica întreaga lor viață.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.