Buna ziua,as dori niste sfaturi atât psihologice cat si juridice.
Aș dori să plec de acasă am 16 ani jumătate, as vrea sa merg la iubitul meu el având 23 de ani.
Am relație de un an de zile cu acest băiat si ma inteleg extrem de bine atât cu el cat ei cu familia lui. Părinți mei nu sunt de acord cu relația noastră. Mentionez ca aceasta nu este prima mea relație si ca cu orice băiat as fi vorbit ei nu mi au dat voie să stau cu niciunul in schimb daca ei imi gasesc cu băiat cu bani atunci sunt de acord sa ma mut cu el si asa mai departe. Nu se gandesc la fericrea mea ci doar la ei. Ce ar trebui sa fac sa accept sa stau cu un băiat pentru care nu simt nimic?
Acasa cu familia nu ma mai inteleg de 3 ani de zile si nimic nu se schimba, orice as face nu sunt mulțumiți mereu sunt certuri. Nu am libertate nu pot merge nicăieri doar școală și acasă.. Nu pot iesi nici cu fetele si sunt mai multe lucruri.
Știu că considerati ca la varsta de 16 ani nu judec bă judec foarte bine. Nici eu si nici iubitul meu nu ne dorim un copil vrem doar să nu ne mai despartă nimeni si sa fim fericiți și linistiti eu vreau sa imi termin școală și să merg în străinătate.
Mereu imi spun ca nu voi realiza nimic in viata si ca sunt incapabila,mereu imi reproșează toate greselile pe care le am făcut în loc să mă acopere si sa ma înțeleagă, mai bine Mă înțeleg cu un străin decât cu ei.
Mă descurc la aproape orice si lucru de bărbat atât cât și de femeie .
Aș vrea sa ma mut la iubitul meu pentru ca in mijlocul familie lui ma simt iubita si apreciată.
Vă mulțumesc astept sfaturile dumneavoastra!
Mentionez ca sunt româncă !!
Martonze
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Anca dragă, eu sunt de părere că părinţii sunt singurii care-şi iubesc copiii dezinteresat şi ceea ce fac ei o fac din iubire părintească. Niciodată un străin nu te va iubi aşa cum o fac părinţii tăi, iubirea lor e prefăcătorie, ca să-i facă pe plac băiatului lor, să nu-l piardă.
Ţine minte de la mine: niciodată nu vei putea trăi fericită în casa socrilor, oricât de mult crezi acum că aşa e, eşti tânără şi naivă.
Părinţii tăi greşesc în comportamentul lor faţă de tine, ei te văd tot mică şi neajutorată, puiul lor care nu se descurcă fără ei, dar o fac din dorinţa de a te proteja. Nu toţi părinţii sunt psihologi, iar sinceritatea supără, mai ales în adolescenţă. Greşesc etichetându-te ca incapabilă, ei ar trebui să te încurajeze, dacă au pentru ce. Poate ei îşi doresc să ai performanţe la şcoală, nu la numărul de iubiţi. Trebuie să-i înţelegi, sunt altă generaţie, generaţie educată în spiritul meritocraţiei, adică "dacă ai carte, ai parte", de aceea, ei nu înţeleg noua generaţie, din care faci şi tu parte, în care sexul are prioritate în faţa educaţiei, a dobândirii unei meserii. Pe tine te-a luat valul din realitatea cotidiană care arată că nu educaţia şi profesionalismul primează, ci imoralitatea şi impostura. Poate cândva, această mentalitate se va schimba, fiindcă este distrugătoare pentru societate.
Drepturile la 16 ani
Queen10
Buna ziua am 16 ani, iar iubitul meu 18 ani si suntem impreuna de 1 an si 3 luni. Tatăl meu biologic m-a parasit cand aveam numai 10 luni asa ca acuma am un ... (vezi toată discuția)