Posibilitatea restructurării datoriilor de la un milion de lei în sus, facilitate fiscală introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 6/2019, poate fi accesată urmând câțiva pași.
Mai precis, specialiștii în taxe de la Deloitte scriu, într-o alertă transmisă recent, că mai întâi trebuie depusă o notificare, până în ultima zi a lunii septembrie 2019, la organul fiscal competent. În acest fel se arată intenția de a beneficia de facilitate, din moment ce această restructurare de datorii se aplică numai la cerere.
După trecerea a cinci zile lucrătoare, Fiscul va elibera companiei solicitante un certificat de atestare fiscală ce individualizează obligațiile bugetare restante.
Apoi, până pe 8 februarie 2020, compania are timp pentru a depune la autorități o solicitare de restructurare, plus un plan de restructurare și un test al creditorului privat prudent, spun cei de la Deloitte.
„Atât termenul de depunere a notificării, cât și termenul de depunere a solicitării de restructurare sunt termene de decădere, nerespectarea lor atrăgând imposibilitatea pentru debitor de a beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare”, subliniază fiscaliștii.
Practic, odată ce se depune cererea de restructurare a datoriilor de cel puțin un milion de lei, acest lucru va duce la neînceperea sau la suspendarea executării silite pentru sumele acoperite de facilitatea fiscală.
Dincolo de acești pași procedurali, în alerta Deloitte mai sunt subliniate câteva aspecte importante:
- planul de restructurare trebuie să includă informații precum descrierea cauzelor și a magnitudinii problemelor financiare, situația patrimonială, măsurile de restructurare și termenele clare de implementare;
- măsurile de restructurare ce pot fi propuse sunt înlesnirile la plată (cum ar fi achitarea eșalonată a datoriilor într-o perioadă de șapte ani), conversia în acțiuni (acolo unde statul este acționar), darea în plată a unor imobile.
„Nedepunerea solicitării de restructurare, respingerea cererii de restructurare sau eșuarea planului de restructurare generează, în anumite condiții, obligația organului fiscal de a solicita deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului”, este avertizat în documentul transmis de Deloitte.
În esență, restructurarea financiară poate fi aplicată de firmele care au obligații bugetare principale restante la 31 decembrie 2018, al căror cuantum pleacă de la cel puțin un milion de lei și n-au fost achitate până la momentul emiterii certificatului de atestare fiscală. La acest sume se adaugă și obligațiile bugetare accesorii.
„Măsura restructurării se aplică oricărei sume individualizate prin titluri executorii, precum și obligațiilor bugetare declarate de debitor sau stabilite de către organul fiscal competent prin decizie după data de 1 ianuarie 2019, aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2018. De asemenea, măsura se aplică și pentru obligații bugetare stabilite de către alte organe, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după 1 ianuarie 2019, până la data eliberării certificatului de atestare fiscală”, mai precizează fiscaliștii.
Printre condițiile pentru a beneficia de facilitatea fiscală se numără, de exemplu, faptul că solicitantul nu poate cere eșalonarea la plată, faptul că nu se află în insolvență și întocmirea planului de restructurare și a testului creditorului privat prudent.
Atenție! Așa cum am avertizat deja, mai este nevoie de unele reguli de aplicare de la Ministerul Finanțelor înainte ca facilitatea fiscală să poată fi pusă în practică. Acestea ar trebui emise până în prima parte a lunii septembrie 2019.