Primul termen-limită pe care firmele cu mari datorii restante la stat trebuie să-l aibă în vedere pentru a accesa mecanismul de restructurare din OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale ar fi trebuit să se împlinească astăzi, dar ministrul finanțelor a cerut Guvernului să-l mai amâne cu o lună pentru că firmele nu aveau timp să-și analizeze situațiile. Astfel, până pe 31 octombrie, trebuie făcută notificarea Fiscului privind intenția de restructurare a obligațiilor bugetare.
"Debitorul care dorește să își restructureze obligațiile bugetare, potrivit prezentului capitol, are obligația de a notifica organul fiscal competent cu privire la intenția sa până la data de 31 octombrie 2019, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai beneficia de restructurarea obligațiilor bugetare, și se adresează unui expert independent în vederea întocmirii unui plan de restructurare și a testului creditorului privat prudent", prevede ordonanța, recent modificată.
Termenul din 31 octombrie este unul de decădere, ceea ce înseamnă că firmele nu vor mai avea nicio șansă apoi să mai intre în acest mecanism, orice motiv ar invoca. Cu atât mai mult cu cât, așa cum a anunțat ministrul finanțelor acum ceva vreme, cei de la Fisc vor trimite informări contribuabililor cu mari datorii cu privire la aplicarea acestui mecanism - altfel spus, nimeni nu va putea spune că "n-a auzit, n-a știut".
Ce trebuie să facă firmele până atunci? Să fie la zi cu declarațiile. Mai exact, după ce e depusă notificarea, Fiscul verifică dacă sunt îndeplinite la zi obligațiile declarative potrivit vectorului fiscal. Cine nu e la zi cu declarațiile va primi un termen de grație de zece zile lucrătoare.
După ce e depusă notificarea și e verificată situația declarațiilor, organul fiscal "efectuează stingerile, compensările și orice alte operațiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine a obligațiilor bugetare ce pot forma obiect al restructurării".
Apoi, în cinci zile de la depunerea notificării (dacă declarațiile sunt depuse), contribuabilul primește certificatul de atestare fiscală, documentul care reprezintă baza construcției planului său de restructurare.
Având în față situația obligațiilor restante la Fisc, contribuabilul are la dispoziție până pe 8 februarie 2020 (al doilea termen important) să facă solicitarea de restructurare - tot un termen de decădere. Acesta e termenul până la care contribuabilul trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor de intrare în mecanism și -- cel mai important -- să-și facă planul de restructurare pe care să-l prezinte Fiscului.
Cei care își dau seama că nu pot respecta acest termen sau nu mai apucă să depună cererea și documentele necesare vor pierde facilitățile temporare obținute în urma notificării: amânări la plată, suspendări ale executărilor ș.a.m.d. Specialiștii avertizau chiar că n-ar fi exclus ca, după acest termen din februarie, să vină un nou val de insolvențe cerute de stat pentru firmele care nu au intrat în procedura de restructurare.
Comentarii articol (0)