IMM-urile care vizează dezvoltarea unor centre de agrement pot beneficia, începând cu 2017, de susținerea statului, prin intermediul programului IMM Invest România, program ce facilitează accesul IMM-urilor la credite pentru investiții, prin garantarea împrumuturilor contractate. Pentru a detalia inclusiv activitățile ce pot fi finanțate și garantate, MFP a pus recent în dezbatere un proiect legislativ care trebuie, pentru a se aplica, să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.
Astfel, documentul MFP detaliază, printre altele, activitățile ce pot fi finanțate și acoperite de garanția statului în cadrul programului IMM Invest România. Mai exact, este vorba despre construirea de hoteluri sau alte spații de cazare, activităţi de închiriere şi leasing cu echipament sportiv, învăţământ în domeniul sportiv şi recreaţional, activităţi legate de sănătatea umană, activităţi ale centrelor de îngrijire medicală, activităţi sportive, recreative şi distractive şi activităţi de întreţinere corporală.
Pe de altă parte, în inițiativa legislativă sunt precizate și activitățile care nu asigură garantarea creditelor. Concret, acestea sunt, potrivit proiectului, intermedierile financiare şi asigurările, tranzacţiile imobiliare, activităţile de jocuri de noroc şi pariuri, producţia sau comercializarea de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţile de închiriere sau leasing şi activităţile de investigare şi protecţie.
După cum prevede proiectul legislativ, centru de agrement reprezintă orice spațiu interior sau exterior în care se desfășoară activităţi destinate divertismentului, petrecerii timpului liber şi recuperării medicale, inclusiv baze de tratament balnear.
Programul IMM Invest România este un program multianual de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea unor garanții de stat, ceea ce duce la creșterea accesului entităților la finanțări. Prin acest program, pot beneficia de garanții de stat o serie de întreprinderi care intenționează să înființeze sau să dezvolte centre de agrement, iar garanțiile pot acoperi cel mult 80% din valoarea creditului bancar contractat.
Atenţie! Proiectul nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie să treacă de Guvern și să fie publicat în Monitorul Oficial.