Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM Invest România, pentru creșterea accesului la finanțare prin acordarea unor garanții de stat este un program multianual de încurajare și stimulare a dezvoltării întreprinderilor, facilitându-le accesul la credite de investiții sau pentru atragerea de capital de lucru, adoptat anul trecut de Guvern prin ordonanță de urgență.
Așa cum se întâmplă cu toate ordonanțele de urgență însă, și OUG IMM Invest trebuie aprobată de Parlament prin lege. În prezent, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA se află înregistrat la Camera Deputaților, unde a primit o serie de amendamente față de ce adoptase Guvernul anul trecut, amendamente ce vizează includerea activităţilor de producţie, servicii și inovare în categoria celor eligibile ce pot primi sprijin. Pentru ca aceste modificări să intre însă în vigoare, e necesar ca deputații să adopte proiectul prin vot, în calitate de Cameră decizională.
Programul IMM Invest Romania vine în sprijinul IMM-urilor din România, fiind un program multianual de încurajare și stimulare a dezvoltării întreprinderilor, facilitându-le accesul la credite de investiții sau pentru atragerea de capital de lucru, prin deschiderea unor linii de credit.
Astfel, programul IMM Invest România va avea următoarele caracteristici:
- durata maximă a finanţărilor este de 120 de luni, în cazul creditelor pentru investiţii si de 24 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru;
- garanțiile pentru contratarea acestor credite vor beneficia de un plafon anual, fiind acordate de stat, prin intermediul Fondului Național de Garantare a IMM-urilor (FNGCIMM);
- de aceste garanții va putea beneficia o gamă extinsă de întreprinderi din economie, precum IMM-urile care intenționează înființarea/dezvoltarea unor centre de agrement, precum și pentru celelalte întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv pentru cele nou înființate;
- garanția de stat se va acorda fiecărui beneficiar pentru unul sau mai multe credite pentru realizarea investițiilor și/sau pentru una sau mai multe linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru;
- garanțiile vor acoperi cel mult 80% din valoarea creditului bancar contractat, fără comisioane, dobânzi sau taxe bancare.
Aceste măsuri sunt extrem de utile, având în vedere că sectorul IMM-urilor reprezintă 99,7% din companiile din România, ele contribuind cu aproximativ 60% din Produsul Intern Brut și care angajează circa 60% din forța de muncă din economie.
Garanții de până la zece milioane de lei
IMM-urile vor putea contracta credite bancare în scopul realizării unor investiții de cel mult zece milioane de lei, iar garanția acordată de stat, prin intermediul FNGCIMM, va reprezenta cel mult 80% din valoarea creditului.
În cazul liniilor de credit contractate de întreprinderi în scopul constituirii capitalului de lucru, pragul de garantare reprezintă 50% din valoarea creditului contactat. Ca urmare a implementării programului de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii se urmărește stimularea inițiativei private, sprijinirea dezvoltării sectorului IMM și facilitarea accesului la creditele pentru investiții și capital de lucru.
În prezent, două instituții acordă garanții în scopul înlesnirii accesului la creditare: Fondul de Garantare al Creditelor Rurale (FGCR) și FNGCIMM.
La solicitarea sprijinului fondurilor de garantare, cel mai important avantaj este că, prin semnarea contractului de garantare, fondul preia parțial riscul de credit, facilitând accesul la creditele de investiții. Astfel, întreprinderile pot intra mai rapid în posesia resurselor financiare necesare implementării proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile. Poți citi mai multe informații despre pașii necesari pe care trebuie să îi parcurgi, dacă vrei să soliciți o garanție din partea FNGCIMM aici.
Jumătate dintre companii nu își pot permite costurile finanțării
Conform datelor statistice furnizate de către Banca Națională a României (BNR), cererea de credite a companiilor mici și mijlocii a cunoscut, până la finalul anului 2016, o creștere moderată. Mai mult decât atât, BNR arată că în perioada octombrie 2011 - martie 2016 peste 36% dintre companii și-au redus afacerile, aproximativ 20% au dat faliment și doar 11% și-au amplificat activitatea.
Unul dintre principalele motive pentru care întreprinderile mici și mijlocii au dificultăți în a se dezvolta îl reprezintă lipsa fondurilor proprii, precum și lipsa cofinanțării în cazul accesării fondurilor europene.
Companiile nu apelează la credite bancare decât într-o măsură foarte mică, aproape jumătate dintre acestea acuzând prețul prea mare al creditului sau dobânzile prea ridicate.
Toate aceste aspecte evidenţiază faptul că IMM-urile au în prezent un nivel suboptim de finanţare, impunându-se necesitatea de a sprijini mediul de afaceri prin intermediul unor instrumente de garantare oferite de către stat.
Atenție! Măsurile vizate nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, proiectul de act normativ va trebui să fie adoptat în Parlament, să fie promulgat de șeful statului și să fie publicat în Monitorul Oficial.