Noul caz de suspendare a inspecției fiscale este prevăzut de Legea nr. 295/2020 și a intrat în Codul de procedură fiscală pe 24 decembrie 2020. De fapt, legea modifică major codul de procedură în numeroase aspecte care țin de inspecțiile fiscale și nu numai.
Concret, suspendarea poate fi decisă „în situația în care organul de inspecție fiscală este sesizat sau i se aduce la cunoștință, în timpul inspecției fiscale că împotriva contribuabilului/plătitorului se află în desfășurare o procedură judiciară în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul inspecției fiscale sau în situația în care documentele financiar-contabile ale contribuabilului au fost ridicate de organul de urmărire penală, fără a putea fi puse la dispoziția organului de inspecție fiscală”, așa cum scrie în nou-introdusa situație din art. 127 din cod.
De obicei, suspendarea inspecției fiscale nu poate dura mai mult de șase luni, dar în cazul cercetărilor penale se va face o excepție. Astfel, inspecția fiscală se va putea relua după data finalizării procedurii judiciare sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, respectiv după data la care organul de inspecție fiscală primește acces la documentele financiar-contabile.
Inițiatorii legii informau că inspectorii s-au tot confruntat în practică cu situații în care o firmă inspectată fiscal este cercetată penal în același timp. Mai exact, cercetarea penală vizează activitatea firmei din perioada inspectată și de Fisc și există șanse ca organele penale să ajungă la un rezultat ce poate influența obligațiile fiscale ale respectivului contribuabil.
De asemenea, inspectorii s-au mai lovit și de situații în care documentele originale financiar-contabile au fost ridicate pentru cercetarea penală și firma n-a rămas cu copii certificate pe care să le poată verifica inspectorii fiscali.
Din moment ce o cercetare penală poate dura mai mult de șase luni, este necesară și excepția de care scriam mai sus - suspendarea inspecției fiscale să fie pe termen nedeterminat.
În altă ordine de idei, noua lege mai prevede că inspectorii fiscali nu vor mai putea emite decizii de impunere pentru contribuabilii suspectați de fraude fiscale.