UPDATE: De luna viitoare, firmele care au contracte cu statul vor folosi facturi electronice adaptate la standardul european

__________

ACTUALIZARE (08.10.2021): Legea 199/2020, considerată inaplicabilă de către autorități, a fost înlocuită în octombrie 2021 prin OUG 120/2021, actul din urmă făcând referire atât la relația B2G (strict în domeniul achizițiilor publice), cât și la relația B2B.
__________

Măsura face parte din Legea 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, document oficializat miercuri, dar care va intra în vigoare în data de 9 octombrie 2020. Practic, România era obligată să introducă standardul european de facturare electronică încă de la finele anului 2018, însă acest lucru se face cu o întârziere serioasă.

Concret, atunci când vine vorba de achiziții publice și lucrări publice, care trebuie anunțate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, se va folosi acest set unic de reguli pentru emiterea facturilor electronice. Elementele principale ale unei facturi electronice vor fi:

• identificatorii de proces și de factură;
• data facturii;
• informații pentru identificarea persoanei impozabile care a livrat produsele, a prestat serviciile sau a executat lucrările;
• informații despre cumpărător;
• informații despre beneficiarul plății;
• informații despre reprezentantul fiscal al vânzătorului;
• identificarea tipului de produse furnizate, servicii prestate sau lucrări executate;
• referirea la contractul de achiziții publice, de concesiune de lucrări și servicii;
• detalii despre livrarea produselor, prestarea serviciilor, executarea lucrărilor;
• instrucțiuni de plată;
• informații privind creditări sau debitări;
• informații privind pozițiile de pe factură;
• totalurile facturii;
• defalcarea TVA.

România era obligată să introducă standardul european de facturare electronică deoarece așa s-a stabilit, pentru toate statele membre ale Uniunii, prin Directiva europeană 2014/55/UE.

Totul a plecat de la faptul că în statele membre sunt folosite diferite standarde pentru facturile electronice, acestea nefiind interoperabile. Plus că lucrurile se pot complica și mai mult, așa cum este subliniat în preambulul directivei.

Din acest motiv, autoritățile europene au stabilit un standard pentru facturile electronice, care să fie folosit în cazul achizițiilor și lucrărilor publice. Însă acesta trebuie adoptat la nivel intern de fiecare țară din Uniune, așa cum România a făcut-o acum prin lege.

Ideea este ca firmele care au contracte cu statul să își ușureze munca și să aibă costuri mai mici, astfel încât să fie mai deschise către comerțul transfrontalier.

„Operatorii economici care doresc să desfășoare activități de achiziții publice transfrontaliere au adesea obligația de a respecta câte un nou standard de facturare electronică de fiecare dată când accesează o piață nouă. Deoarece aceasta descurajează operatorii economici să efectueze activități de achiziții publice transfrontaliere, cerințele juridice și tehnice diferite privind facturile electronice constituie bariere în calea accesului la piață în domeniul achizițiilor publice transfrontaliere și obstacole în calea comerțului. Acestea împiedică exercitarea libertăților fundamentale, având, prin urmare, un efect direct asupra funcționării pieței interne”, este explicat în preambulul actului european.

Așadar, la nivelul Uniunii se merge pe principiul interoperabilității, care permite prezentarea și prelucrarea informațiilor într-un mod consecvent între sistemele de gestiune, fără să conteze tehnologia, aplicația sau platforma acestora. Cu alte cuvinte, interoperabilitatea în domeniul facturilor europene se referă la conținutul acestora, formatul sau limbajul folosit și metoda de transmitere.

„Interoperabilitatea semantică implică faptul că factura electronică include o anumită cantitate de informație solicitată și că semnificația exactă a informațiilor schimbate este păstrată și bine înțeleasă, într-un mod lipsit de ambiguitate, independent de modul fizic de reprezentare sau transmitere. Interoperabilitatea sintactică implică faptul că elementele de date ale unei facturi electronice se prezintă într-un format care poate fi schimbat direct între emitent și destinatar și care poate fi prelucrat automat”, mai scrie în directivă.

E important de știut că regulile naționale generale pentru emiterea facturilor electronice sunt prevăzute în Codul fiscal. Acestea vor rămâne valabile în continuare, iar cele referitoare la standardul european vor fi aplicate numai când vine vorba de achiziții și lucrări publice care trebuie anunțate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.