Raportarea non-financiară de la A la Z: Un ghid esențial despre ce trebuie raportat și cum

Raportarea non-financiară este modalitatea prin care companiile comunică anual tuturor părților interesate informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale şi de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției şi a dării de mită. Scopul este de a prezenta informații complete și relevante, privind activitățile pe care le desfășoară, impactul acestora în comunitățile în care operează, riscurile asociate, dar și oportunitățile de dezvoltare. Această prezentare permite înțelegerea acestor informatii la nivel local, regional și național din perspectiva celor trei piloni ai dezvoltării durabile: economic, social și de mediu.

Astfel, de exemplu, o companie care desfășoară activități care au un impact negativ semnificativ asupra mediului (de ex. generează emisii de gaze cu efect de seră sau necesită un consum mare de apă) comunică printr-o raportare non-financiară modul în care gestioneaza acest impact. În acest fel diferite categorii de părți interesate, cum ar fi investitorii sau acționarii, primesc informațiile necesare pentru a înțelege nivelul de performanță de mediu și eventualele riscuri financiare, care pot apărea sub forma unor amenzi sau necesitatea implementării unor investiții semnificative de mediu.

Cine este obligat să realizeze și să publice o astfel de raportare

Dacă până de curând obligația legală de a realiza și publica o raportare non-financiară era limitată doar la entitățile de interes public cu un număr mediu de 500 de salariați, în urma apariției Ordinului MFP Nr. 3456/2018, sfera aplicabilității acestei obligații a fost extinsă asupra tuturor companiilor care depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de salariați, indiferent ca sunt sau nu entități publice.

Ce informații trebuie să cuprindă o raportare non-financiară

În cadrul acestei raportări, compania trebuie să includă informațiile non-financiare privind aspectele economice, sociale si de mediu, cum ar fi:

• Practicile de achiziție;
• Impactul economic indirect;
• Sistemul de guvernanță;
• Securitatea și Sănătatea în Muncă;
• Relațiile de Muncă;
• Formarea profesională;
• Respectarea principiului egalității de șanse și nediscriminarea;
• Relația cu comunitățile locale;
• Anticorupția;
• Emisiile în aer;
• Consumul de energie;
• Biodiversitatea etc.

Pentru fiecare aspect non-financiar, in raportare se includ politicile adoptate de companie, inclusiv a procedurilor de diligență necesară aplicate, rezultatele acestor politici, principalele riscuri, indicatorii cheie de performanță non-financiară și consecințele asupra obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite la nivelul companiei. Imaginea este completată și cu o descriere a modelului de afaceri a entității, care facilitează înțelegerea contextului specific.

Ce proces trebuie parcurs pentru realizarea unei raportări non-financiare

Pentru realizarea unei raportări non-financiare, companiile pot utiliza standarde naționale, europene sau internaționale de raportare, care să le ghideze în parcursul care trebuie urmărit. Pentru că în raportare se includ doar acele informații care sunt necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței si poziției companiei și a impactului activității sale, este necesară realizarea unei analize complexe care să aibă în vedere atât perspectiva internă, cât și cea externă.

Totodată, identificarea părților interesate care pot fi influențate de activitățile companiei sau care pot avea un impact semnificativ asupra companiei și implicarea acestora în identificarea informațiilor non-financiare contribuie la obținerea unei raportări relevante.

Odată identificate informațiile non-financiare relevante, compania trebuie să demareze un proces de colectare a datelor necesare pentru a putea răspunde tuturor cerințelor menționate în actul normativ, proces care implică participarea majorității departamentelor din cadrul unei companii.

Din aceste considerente, realizarea unei raportări non-financiare de calitate și în conformitate cu prevederile legislative se întinde pe durata mai multor luni, ajungând, în funcție de mărimea și complexitatea companiei, până la șase luni.

Care sunt modalitățile de raportare

Legislația stabilește două posibilități de raportare a acestor informații non-financiare:

• Realizarea unei declarații non-financiare și includerea în raportul administratorilor

sau

• Realizarea unui raport separat publicat fie împreună cu raportul administratorilor, fie în termen de maximum 6 luni de la data bilanțului.

Astfel, termenul maxim până la care o raportare non-financiară trebuie să fie pus la dispoziția publicului este data publicării raportului administratorului sau data de 30 iunie a fiecărui an.

Care sunt sancțiunile și riscurile pentru firmele care nu publică raportările

Având în vedere că aceste raportări non-financiare sunt asimilate celor financiare anuale, mai exact raportul administratorilor, sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații este similară cu cea care se aplică pentru raportările financiare.

Pe lângă sancțiunile financiare pe care o companie le poate suporta, trebuie subliniat faptul că lipsa unor informații non-financiare în spațiul public, care să demonstreze nivelul de performanță pe care aceasta îl deține, poate să conducă la pierderea unor oportunități de dezvoltare - cum ar fi atragerea unor noi investitori, încheierea unor contracte sau stabilirea unor parteneriate strategice de cooperare, sau la pierderi financiare suplimentare generate de modul în care compania comunică cu privire la anumite situații.